Incerc sa ma numesc juma’ de blogger

Posted by Florin Glinta in D'ale mele | 1 comment

E vremea multumirilor, ca la Oscaruri!

Acest blog s-a nascut prin extraordinara amabilitate a doi “grasi”.

Grasul 1: Andrei Flavius. Fost coleg la Gameloft, foarte talentat, ochi de artist la fotografii, impreuna cu Cannon-ul lui, si facut site-uri. Bun de avut la casa omului daca vrei sa te promovezi pe net

Grasul 2: Manu sau Emanuel. Unul dintre cei putini care compun “compania mea selecta”.  Rabdare infinita cu incetineala mintii mele. Primul om de la care am auzit si pe urma invatat despre ideea de a iti construi un brand personal pe net. Primul care m’a invatat chestii de genul widget, plugin, personal branding, ad sense sau google analytics. Si ca net-ul poate fi, ca orice pe lumea asta de la bomba atomica incoace, un instrument cu care poti sa creezi sau sa distrugi…imagini de persoane indeosebi.  Pe Manu pot sa il numesc vizionar intr-unul din grupurile in care ma invart eu. Evident, la fel de bine i se potriveste si apelativul de gurmand: papa tot, de la sandvich cu snitel pana la poale’n brau si pancakes cu sirop de artar.

Puteti sa numiti pe Grasu 1 tata si pe Grasu 2 nashu’ acestui blog. Eu doar scriu la el. Daca va place sau nu, eu sunt vinovatul.  Si de acum chiar promit mai multa frecventa.. si constanta. Ne revedem.. si cu poze.

P.S. Daca, din intamplare intalniti pe vreunul dintre cei doi, va rog pentru binele vostru, nu ii spuneti “Grasule”. E un privilegiu restrans. Oricum amandoi pot prezenta lejer moda din colectia lui Botezatu. Sa nu ziceti ca nu v’am spus…

Campusel…mon amour

Posted by Florin Glinta in Loisiruri, Munti | 2 comments

Campusel e un loc frumos, pe care Lucica (prietenul meu oltean si unul dintre cei putini care formeaza “compania mea selecta”) mi l-a descris in termeni gen e ca in paradis,  frumos rau mah etc etc. Pe vremea lu’ impuscatu’, daca mergeai in zona miniera Lupeni, la Campu’ lu’ Neag se termina asfaltul si incepea un drum forestier care te scotea cu chiu cu vai la Baia de Arama. Trebuia sa ai ori Aro, ori Dacia, altfel o dateai dracu’ de masina. Era un drum numai dus, intorsu’ era pe jos. Basescu si-a pus ambitia intr-un an (electoral sau nu, nu mai conteaza) si a vrut sa aduca lumina in zona minerilor: asa a inceput “drumu’ lu Basescu”; minunea a tinut cam 45 de km, care arata absolut impecabil, un drum de o calitate cum nu cred ca mai exista altul in tara acum. Haios este ca asfaltul se termina intr-o mica rampa alaturi de un indicator cu “sfarsitul tuturor restrictiilor”; adica baga mare, poate decolezi (imediat reincepe drumul forestier). Cine isi va asuma vreodata continuarea drumului, va trebui sa aiba bani, ambitie,  si o firma serioasa in spate. Se apropie de utopie in Romanika noastra de astazi.

Ei bine, cabana Campusel, o casa de vanatoare mai rasarita decat o simpla cabana montana, e chiar inainte de terminarea asfaltului. Locul e “de vis” (Lucica): in fata e Piatra Iorgovanului (2000 m), prima inaltime mare din Retezat cum vii dinspre sud. In spate e Oslea (vreo 1980 m), cel mai mare din muntii Vulcan. La picioare serpuieste Jiul de Vest, acolo un paraias zburdalnic care raceste berea turistilor si ii spala pe cei curajosi. Peste tot o padure superba in care, din pacate, muscatura civilizatiei se lateste tot mai mult. Noroc ca mai sunt unii care mai si planteaza puieti.

Un loc de basm, cu o frumusete pura in extrasezon, si usor patata atunci cand gloata de turisti da buzna cu manele (doar unii, sa fim realisti) si gunoi. Am ezitat sa scriu despre acest loc, de teama ca reclama i-ar putea dauna. Va rog, daca mergeti, mergeti cu cort (casa de vanatoare primeste mai degraba oaspeti vanatori), cu saci de gunoi dupa voi, fara galagie, luati-va gunoiul inapoi si respectati padurea. In rest, frumusetea e la liber. Ah…nu e semnal…pe nimic. Primul telefon se poate da cam la 15 km distanta. Nici urcatul pe munte nu e o solutie sigura…

Despre cum se traieste, se bea , se mananca si se urca pe munte la Campusel, data viitoare. Sper sa invat sa incarc si poze…

…si am reusit sa dorm la Bucura

Posted by Florin Glinta in Loisiruri, Munti | 0 comments

Se cam duse concediul, pot sa spun cu mana pe inima, dupa ce petrecui mult printre olteni si in preajma Retezatului.  Deci incep sa consum din resursele de amintiri… si vi le spun si voua.

Acum 6-7 ani, dupa ce am avut rabdarea sa indur 3 zile continue de ploaie, intr-un cort, pe platou la cabana Pietrele, barometrul a saltat cu o liniuta si s-a produs minunea: am vazut langa (de fapt de-a dreptul sub) ce munte frumos si maiestuos dormisem oarecum nestiutor. Ne-am grabit sa urcam, si ne-am bucurat sufletul cu superbele vai glaciare, apa curata si imbelsugata ca nicaieri altundeva, si varfurile semete.Insa am ramas cu adevarat mut cand am urcat in saua Bucurei, si am privit in “partea cealalta”, spre lacul imens, de circa 8 hectare parca, si multimea de corturi zgribulite printre ceturile de la 2000 de m. Mi-am propus atunci, cu invidie, sa ajung intr-o zi sa dorm si eu acolo.  Am mai avut o tentativa, 2 ani mai tarziu, insa am dormit tot la baza…

Ei bine, am reusit in concediul care tocmai se duse. O singura noapte, dar buna, inceputa absolut minunat, cu un apus de basm, multe corturi, palinca cu bere, stele imense, Calea Lactee mai aproape ca niciodata, si o luna cam repede inghitita de un nor grabit sa ne strice cheful. Dimineata m-a trezit o rapaiala usoara pe cort, una dintre cele mai dulci muzici de somn. Ploaia a parut sa treaca si am indraznit spre Peleaga, pe care l-am cucerit, mai mult pe ceata si pe semne evidente de amenintare, ignorate cu buna stiinta. Si ne-a tras-o… scurt dar aspru, cu grindina fix pe varful de 2509 m, de am fugit mancand pamantul.

Retezatul mi s-a aratat din nou pretentios si fitzos, aspru, destul de greu de cucerit, si nu din cauza dificultatilor tehnice. N’a fost sa fie, pur si simplu. Insa i-o iert din nou, ca si unei femei, pentru frumusetea lui rupta din alta lume. M-am hranit cu acest frumos si printre picaturi, ceata, nori sau grindina. Evident ca am ramas iarasi nesatul, cu promisiunea ca voi reveni, uitandu-ma cu jind inapoi in timp ce imi storceam in maini caciula, sosetele, bocancii. Ma voi intoarce, si atunci sigur voi “face” si Papusha cea obraznica. Nici nu am apucat sa vad varful vecin, cladit parca de un bulodozer urias. Si toate astea pe cand “restul lumii” se chinuia lenesa intr-o caldura dulceaga…

O singura alinare aveam in timp ce ma indepartam…urma ceva soare, un foc in soba, troznind a brad, bere racita in rau si tuica pentru noptile racoroase de la Campusel, si o companie extrem de selecta. Dar despre asta, in episodul urmator…

…Si am deschis ochii mari spre lume…

Posted by Florin Glinta in D'ale mele, Human Capital, Noi vs. ei | 0 comments

Este greu sa treaca o saptamana (sunt tentat sa zic o zi) in care sa nu primesc confirmari dure, amare, ca Oamenii, asa cum ii credeam eu ca trebuie sa fie, sunt o specie pe cale de disparitie.
Inca lupt cu ideea ca nu suntem lupi pentru semenii nostri, insa, daca ma uit la ce fac unii indivizi (o sa ii numesc asa pe cei care anatomic si genetic sunt din specie, insa caracterial sunt undeva dedesupt), lupul imi pare un animalut decent care macar maraie si musca “pe fata”.

Daca vorba veche zice sa faci ce spune popa, nu ce face el, in lumea de business si corporatista aceasta s-ar transpune in “sa faci ce spune consilierul, si nu ce face el”. Ma amuza foarte tare un scenariu de genul: un consilier de cariera devine un coach pentru un executive si incepe sa il povatuiasca despre ce si cum sa faca: sa iti cresti talentele, sa promovezi valoarea, sa nu uiti cat de mult conteaza sa ai caracter etc etc etc. Blah, blah, blah, lucrurile sunt excelente, il asculti si te cucereste, dar nu trebuie sa uiti ca in ceea ce spune exista un procent, mai mare sau mai mic, de vanzare de servicii.

Treaba incepe sa fie cu adevarat amuzanta cand auzi din piata cum coach-ul tau este, la randul lui, un manager penibil de slab, care nu este capabil sa gestioneze situatiile cele mai simple, se comporta absolut aberant cu subordonatii sai si pare sa nu puna in practica nimic din ceea ce ii invata pe altii cu un aer doct si de om care “le stie din practica frate”.

Ce te faci domnule Executive? ce te faci domnule client? Mai ai nevoie de un astfel de coach? Te scarbesti? te intorci la vechea credinta ca “tot eu sunt psihologu lor bah”? poti face oricare dintre toate cele de mai sus. Mai bine iti gasesti un alt coach bun, corect… un Om, pentru care bunul simt nu este o demagogie care sa vanda business ci este chiar un mod de a fi.

Si ar fi decent sa mai faci ceva… sa spui pietei despre fostul tau coach…sa incerci sa elimini un impostor, daca iti pasa. Sa oferi sansa altor Oameni, profesionisti, cu Talent, sa primeasca spatiu “de emisie” pe piata.

Ei da, tot mai cred in existenta unor Oameni valorosi, a unor tineri talentati. Ei merita descoperiti, crescuti, protejati de coruptie; sunt un capital special, si cine investeste in asa ceva, cu siguranta va avea mult de castigat. De ceva vreme ma preocupa subiectul, si nu ca hobby. Lucrez (am avut sansa, sa zicem) la o initiativa unica pa piata noastra: se cheama Talent Gate si se uita cu jind dincolo de ocean, incercand sa reia demersul serios si timpuriu care se face acolo.

As vrea sa cred ca voi reusi sa fac, impreuna cu echipa, oricare va fi ea, ceva care sa fie viabil, sa fie asa cum zice si cum face popa, sau coach-ul, sau consilierul de cariera. Aici, din pacate, situatia nu e sub un singur control…

Ma intereseaza si alte opinii despre subiect. As fi incantat sa intre cineva pe www.talentgate.ro si sa isi spuna parerea. Si as fi incantat sa gazduiesc aici un loc de intalnire a
Oamenilor Talentati, oricat de putini, ar fi mai mult decat nimic. Si as mai vrea sa fie aici un fel de loc de demascare a imposturii, a falsei valori, a falsei consilieri facute din spatele unui obraz patat si a unei inimi fatarnice.

Haideti sa incercam…voi reveni

P.S. NU e cea mai grozava zi de inceput un blog, sau.. poate ca e. Azi am “pierdut” un coleg drag. Ii doresc un drum pe care sa isi confirme adevarata valoare. Cat despre mine, Noroc ca voi continua sa pastrez legatura cu un Om deosebit. Doar n’o sa ne faca ei pe noi…