Am fost la Târgul de cariere de la Cluj

Posted by Florin Glinta in Human Capital, Orientare in Cariera | 6 comments

În virtutea cauzei nobile pe care o „servesc” în calitate de echipier al Talent Gate, prezenţa mea (a noastră) la Târgul de Cariere găzduit de oraşul de sub Dealul Feleacului era de-a dreptul o necesitate. Clujul m-a întâmpinat cu prima zăpadă din noua iarnă. Plus viscol cu nişte fulgi ca acu un an, de Revelion, să fie tacâmu’ complet.

Am stat la Hotel Onix, „aripa de 3 stele”; un hotel destul de fain, curat, cu căldură şi apă caldă aproape instant (lucru bun, pe la Romanika noastră), cu un mic dejun destul de consistent (am păpat pâine prăjită în ou, aşa cum numai mama îmi făcea când eram copil). Mi-am facut cadou o cină absolut bestială la restaurantul Ciuleandra, la subsolul hotelului vecin, Western Topaz: după o primă zi de târg, în care aveam absolut febră la mandibulă de atâta vorbit, venind din plin viscol, am găsit o sală de mese care avea în mijloc o vatră ţărănească, unde se lăfăia un buştean arzând. Nebunie totală, mai tare nu se putea; la asta adăugaţi o ciorbă de fasole cu ciolan şi o ţuică de Zetea, şi puteţi obţine o zi de Târg perfectă.

A propos de Târg. Mi-a plăcut contrastul între sala rece şi austeră pe care am găsit-o în prima dimineaţă, şi forfota caldă de pe la orele prânzului, când era traficul cel mai mare cu tineri veniţi să admire standurile decorate şi avide de CV-uri. Mi-a mai plăcut căldura şi disponibilitatea celorlalţi „colegi” expozanţi; probabil aerul de oraş mai mic, altul decât dezumanizantul Bucureşti, plus bunul simţ ardelenesc au dus la numeroasele schimburi de impresii şi cărţi de vizită.

Am avut circa 350 – 400 de vizitatori în fiecare zi. Dintre ei, am văzut luminiţa în vreo 15 – 20 de perechi de ochi; ei au părut nu doar că au înţeles mesajul Talent Gate, ci şi că au apreciat foarte mult iniţiativa şi i-au descoperit adevăratul rost. Au mai fost vreo 70 – 80 % care au părut că înţeleg ce e cu noi pe lumea asta, însă au sărit pe noi cu o abordare extrem de pragmatică: aveţi sau nu aveţi un job ACUM?! Nu aveam, nu in Cluj. Restul, au fost din alte categorii: oameni care nu au înţeles sau destul de mulţi disperaţi de vârste diverse, care îşi căutau de lucru (pentru acest aspect, un târg de job-uri te încarcă negativ destul de intens, e multă lume amărâtă şi disperată).

Mi-a mai plăcut de cei care au organizat: veseli, deşteptuţi, cu o echipă evident cu fete frumoase, destul de atipici (e de bine) şi decişi să îşi atingă scopul. Mi-a plăcut în mod deosebit clubul Janis Stuf, de lângă Capitolina, în care am încercat să sudăm relaţiile dintre expozanţi. Un loc extrem de plin, în mijlocul săptămânii, cu muzică bună şi o miniformaţie excelentă (solista, un nume pe care l-am uitat, în bunul meu obicei prost, dar o voce foarte aparte, dublată fericit de pian).

Nu mi-a plăcut, la Târgul de Cariere de la Cluj, modul în care mulţi dintre tineri au înţeles să abordeze un asemenea „eveniment”. Dăteau impresia că, dacă au făcut efortul să îşi printeze un CV, gata, angajatorii trebuie să fie la picioarele lor. Vin direct cu întrebarea (şi cu o faţă….) că „ce îmi oferi.. huh…hai ce mai stai, zi-mi ce job-uri ai, lasă vrăjeala”. Da, poate fi numită o abordare extrem, dar extrem, de pragmatică. Însă are multe hibe. Pe lângă că foarte vecină cu impoliteţea, abordarea lor pare una făcută spontan (în sensul rău, de lipsită de plan). Politeţea ar fi cerut un minim de informaţie despre tine, atunci când vii la un stand şi îl iei de guler pe expozant să îţi dea un job: dă-i la schimb măcar numele tău, într-o primă fază. Sau ai putea să începi cu o frază de genul: sunt X, am terminat facultatea Y, şi am specializarea Z. Ce ziceţi, aveţi ceva care mi s-ar putea potrivi?”. E un ice-breaker excelent, şi lasă loc de o grămadă de discuţii utile.

Ideal ar fi, ca student sau proaspăt absolvent, să vii de acasă pregătit cu o strategie de a-ţi căuta de lucru. Să te documentezi un pic despre cine va expune la târg, să înţelegi dacă un anumit angajator are sau nu ce să îţi ofere, mai întâi ca brand şi organizaţie, pe urmă ca posturi efective. Ai putea să îţi compui mai multe CV-uri, diferite ca stil şi conţinut, în funcţie de tipuri de angajatori către care vrei să aplici; şi ai putea chiar să compui ceva scrisori de intenţie: nu garantează deloc succesul, dar pot face diferenţa într-un noian de hârtii nepersonalizate.

Fără o minimă pregătire, chiar şi cel mai mic succes la un asemenea Târg nu poate fi decât rodul unei întâmplări (pe care, evident, trebuie să o utilizezi la maxim). Şi dacă tot ajungi acolo, decent şi înţelept e să asculţi ce au de zis expozanţii, şi să încerci să îi inciţi la discuţii „deştepte”, pentru a scoate maxim din timpul petrecut.

În altă ordine de idei, da, Clujul rămâne un oraş extrem de frumos şi viu, în care oamenii par a avea un aer mai de normalitate decât în mega-stresatul şi aglomeratul Bucureşti. Cu Blue Air sau alt zbor, poţi sa schimbi între cele două lumi în numai 45 de minute. A naibii tehnologia.

Am fost la Şcoala Vocaţională „A Treia Cafea”

Posted by Florin Glinta in Human Capital, Orientare in Cariera | 3 comments

Pentru cine crede in „întâmplări” (sau in jung-ienele  coincidente semnificante) o sa încep simplu: acum câteva săptămâni, o întâmplare fericita a făcut sa cunosc un om frumos: Monica Brinduşescu.

Un om diferit fata de media celor întâlniţi in ultima vreme. Si o femeie foarte frumoasa, mai ales când găseşte ceva pentru care sa zâmbească. Diferit asta se traduce printr-o prezenta si preocupări foarte din sfera autenticului: e genul de om cu care ai ce sa discuţi, fără să fie nevoie să spui platitudini. N’are rost să o laud eu: faptele vorbesc si vor vorbi de la sine. Ultima isprava, una extrem de inspirată şi bine „executată”: Şcoala Vocaţională “A treia Cafea” (ce e cu a treia…o să vă las plăcerea să descoperiţi singurei, Google e mare).

Am avut privilegiul să particip şi onoarea să fiu chiar printre „cuvântătorii” de la şcoala vocaţională, alături de colega mea,  Anda, în calitate de reprezentanţi ai Talent Gate, compania de orientare în carieră pentru tinerii cu studii superioare aflaţi la „entry level”.

Sunt câteva impresii cu care am rămas de acolo, majoritatea covârşitoare pozitive.

În primul rând, de două ori excelenta idee: odată pentru că se iniţiază, chiar şi la scară extrem de mică, un gen de servicii care la noi există mai mult pe hârtie sau in planul bugetar cârpit al vreunei universităţi: consilierea de carieră, vocaţională.  Este ceea ce a început să facă Talent Gate, cu alte mijloace şi la o scară mai mare. Foamea e nepotolită  pentru astfel de lucruri, e încă loc de mai multe. Şi a doua oară excelentă pentru strategia aleasă ca punct de plecare: să aducă tinerilor oameni diverşi care să le vorbească despre ce înseamnă să urmezi o vocaţie şi să faci o decizie de carieră. Nu doar corporatişti, ci şi oameni „adevăraţi”, care au reuşit ceva, la rândul lor, şi sunt capabili să susţină un discurs motivator autentic, sau să spună curajos că, în afară de muncă, sau împreună cu ea, există şi viaţă, spiritualitate şi pasiune.

Sunt câteva aspecte mai deosebite, după părerea mea, care s-au auzit la „a treia cafea”.  În dezvoltarea carierei, de la alegere începând, e bine să fii tu însuţi, folosindu-ţi toate darurile, chiar şi cele care par nişte dezavantaje în raport cu cea ce e valorizat majoritar la un moment dat, iar asta dă o grămada de anxietate şi presiune (George Ivaşcu – regret că nu am apucat să îl aud); este înţelept să nu fii căpos fără rost, şi să ştii să renunţi când dai de o fundătură sau, mai important, când simţi că inima ta nu mai e acolo (Cătălin Mitulescu); să îţi construieşti cu atenţie propria imagine în piaţă şi în viaţă, să o şlefuieşti şi să o promovezi ca pe un brand personal (jos cu pălăria faţă de doamna Daniela Fugaru; un mic amendament insa: as relua şi la nivel personal avertismentul lui Simon Asholt, parintele sintagmei “brand de ţară”. Acesta atrăgea atenţia, de curând,  asupra tentaţiei de a îţi construi un brand de ţară prin strategii comerciale, prin marketing şi promovare. Ideea centrală, cu atât mai aplicabilă pentru un tânăr, este că nu trebuie să acţionezi ca un produs, pentru că vei deveni un produs. O ţară, dar şi un om, trebuie să îşi construiască un renume, o reputaţie, susţinute prin fapte şi o creştere de valoare autentică şi printr-o contribuţie concretă, utilă, la comunitatea din care face parte. Doar  o strategie comercială, neacoperita de valoare, este o minciună frumos cosmetizată, care va avea picioare scurte. Pentru un tânăr, primii paşi în carieră îndeosebi trebuie să fie susţinuţi de sintagma building an ever expanding portofolio, iar asta se face prin realizări şi nu prin reclame; acestea din urmă sunt utile numai când chiar ai ce să comunici).

Alte idei de la Şcoala Vocaţională: să te mişti în piaţă, să faci lucruri diverse, să „probezi costume din garderoba destinului” (o idee vehiculată şi de teoria modernă a haosului aplicată la dezvoltarea carierei, însă îmbrăcată în haine de gală de Monica Brânduşescu – mi-a plăcut mult capacitatea sa de a vorbi liber şi de improviza inspirat); să fii conştient că, în carieră, alegerile nu sunt doar raţionale şi previzibile, şi că neprevăzutul „planificat” este un concept cu sens când e vorba să valorifici la maxim conjuncturile – asta am spus-o noi, invitându-i printr-o ofertă concretă pe tinerii prezenţi să ne caute pentru o discuţie serioasă despre viitorul lor, aşa cum ne place să spunem.

Ce mi-a plăcut mai puţin? Insistenţa cu care unii vorbitori au accentuat istoria lor personală ca reţetă pentru ceilalţi. Sau să o numesc nepriceperea de a sintetiza şi decanta în câteva idei mai generale pe care să le poate utiliza mai mulţi. Istoriile personale mi se par aşa de irepetabile; cred că toţi vorbitorii invitaţi pe oriunde ar fi să prezinte câte ceva de genul acesta ar trebui să studieze puţin metoda incidentelor critice a lui Flanagan: să afle că povestea unei istorii rămâne o simplă poveste repede uitată dacă nu e însoţită de „învăţăminte” sau de morala ce se pot extrage de acolo…

Ar fi nedrept să îi neglijez, în acest post, chiar pe actorii principali, pe ei, tinerii prezenţi acolo: nu au fost mulţi, însă de calitate, fiecare cu luminiţele sale în priviri, fiecare cu întrebări deştepte şi cu calităţi aparte. „Copii” deştepţi, bag mâna în foc, nu neapărat în sens psihometric, dar şi aşa, ci prin motivaţia lor de a-şi creşte potenţialul, de a nu se lăsa dominaţi de ignoranţă şi de a asculta cu răbdare şi perseverenţă oameni care aveau ceva interesant de spus.

E foarte simpatic şi interesant să asculţi problemele şi planurile lor. Cel mai prost lucru pe care îl poţi face e să priveşti superficial şi superior „fleacurile” care îi „deranjează” pe aceşti copii frumoşi. Pot fi fleacuri pentru adultul serios, copleşit de cotidianul cenuşiu, însă sunt probleme importante, esenţiale chiar la „scara lor”, pentru că le vor determina viitorul, dacă ar fi să credem in „the butterfly effect”.

Am rămas cu un gust tare plăcut din cele două zile de cafele vocaţionale. Le invidiez tinereţea şi gama largă de posibilităţi care li se deschid în faţa ochilor. Nu invidiez perioada grea in care îşi fac începutul în carieră. Nu invidiez deloc faptul că evenimentul acesta şi toate străduinţele noastre au loc simultan cu o criză economică şi una gata să izbucnească, politică. Oamenii mari se pare că nu dau mulţi bani pe viitorul copiilor acestei ţări, cearta pe ciolan e mult mai pasională. Ruşine vouă, bocilor,  geoanilor, băseştilor, nicilor, andronestilor, vangheliilor si celorlalte specimene asemănătoare.

Sper ca această criza să ajute la despărţirea grâului de neghină. Sper ca oameni ăştia frumoşi şi tineri să mai rămână pe plaiurile noastre, pentru a nu ne scufunda de tot.