Resursele Umane la masa bogaţilor!! HR strategic, de la utopie la necesitate stringentă.

Posted by Florin Glinta in Human Capital, Management, Psihologie aplicata | 0 comments

Am reuşit sa ajung la ediţia a VI-a a conferinţei internaţionale pe care Profiles International o organizează anual la început de octombrie. Am devenit „unul de-al casei”, aşa cum drăguţ s-a exprimat Melinda, unul dintre cei câţiva alergători neobosiţi ce reuşesc să facă acest eveniment sa meargă strună.

Acum 5 ani, când am luat prima data contact cu Profiles, impresia a fost de companie care are un marketing excelent pus la punct, mai degrabă decât de furnizor de servicii de o calitate deosebită. Odată cu trecerea timpului, impresia de produse foarte bine promovate nu s-a schimbat. Am început, însă, să am o părere mai bună despre serviciile Profiles, chiar dacă profesionistul statistician si psiholog din mine are multe lucruri de cârcotit în acea direcţie.

Ceea ce este însă fără îndoială valoros, în ceea ce priveşte Profiles, este curentul care se formează în jurul acestei organizaţii, şi ideile care se vehiculează cu prilejul fiecărei conferinţe de octombrie.

Doar din punctul meu de vedere, când merg la conferinţa Profiles, nu pot să spun că aflu lucruri extraordinare (niciodată însă nu am plecat cu mâna goală de acolo). Dar eu nu sunt foarte relevant, pentru că nu sunt un începător în domeniu. Pot să confirm, din experienţa mea, că nu se spun deloc prostii la Profiles; dimpotrivă, contactul cu profesionişti din Europa şi America precum şi cu invitaţii de la Babes Bloyai (hai să zicem şi creditele acordate de Consiliul Psihologilor), toate acestea au un aport esenţial de idei valoroase care pot fi auzite în sălile de conferinţă de la Aro Palace. Iar mie îmi este de folos să fiu acolo pentru a afla care e noul curent în resursele umane din Romania, sau să îmi confirm că unele lucruri pe care le aflu din alte surse (de peste ocean, sau de pe „lumea cealaltă” cum zice Dragos) sunt reale, aplicabile şi pătrund şi la noi.

Valoarea deosebită a Profiles pleacă de la modul în care profesioniştii firmei înţeleg să furnizeze servicii: părerea mea, cunoscând atât produsele cât şi ceea ce se discută la Conferinţă, din octombrie în octombrie, este că Profiles vinde şi are succes pentru că promovează şi pune în practică o idee aparent simplă, dar extrem de complexă: Resursele Umane trebuie să se facă înţelese uşor de către Management. Să detaliem puţin.

Instrumentele Profiles. Foarte valoros la aceste instrumente este uşurinţa cu care pot fi înţelese (este vorba de modalitatea de prezentare a rezultatelor): chiar şi oamenii fără o experienţă deosebită în testele psihometrice (mă refer la managerii beneficiari) pot înţelege destul de clar despre ce este vorba şi pot lua decizii pe baza indiciilor oferite. Evident, tot „procesul tehnologic” din spate este unul extrem de complex. Este partea cu care eu sunt cel mai puţin de acord (partea de validitate îndeosebi), şi am discutat aceste lucruri cu Doru Dima, şeful Profiles pe Europa de Est şi actorul principal al ascensiunii acestui brand în România.

Cum se vede relaţia Resurse Umane  – Managementul companiei. Ideea principală, vehiculată încă de pe acum un an, a fost aceea că Resursele Umane trebuie să depăşească statutul de prestator de servicii administrative în organizaţie, şi să devină partener strategic. Nu e o ideea de tip „rocket science”, e o practică intensă „afară”, o stare de normalitate, care începe să fie prezentă şi la noi în unele companii multinaţionale.

Ceea ce este interesant la conferinţa Profiles este că, la acelaşi evenimentse întâlnesc deopotrivă managerii de companii cu oamenii de Resurse Umane, fie că e vorba de specialişti, fie chiar de manageri. Deiric McCann, preşedintele Profiles pe Europa, un irlandez cu o minte brici şi cu un discurs absolut seducător, este unul dintre practicienii care militează pentru întâlnirea dintre resursele umane (RU sau HR) si management pentru a discuta un limbaj comun: al cifrelor prin care se vehiculează bugete şi decizii strategice.

Există două mişcări deştepte pe care cei din HR ar trebui să le facă pentru a fi băgaţi în seamă şi consideraţi factor de decizie strategică: să înveţe limbajul cifrelor (în care să îşi prezinte realizările) şi să înveţe să îşi demonstreze utilitatea pentru organizaţie prin calculul rentabilităţii sau, al englezescului, ROI (Return of Investment).

Praftica ne omoară. Ca în orice idee genială prin simplitatea ei, dificultatea vine din faptul că, odată emisă, ea trebui şi pusă în practică. Aici, cei care o lansează şi vehiculează mi se par un pic şmecheri sau trişori: îşi iau exemplele din vânzări, în proporţie de 99%. E relativ uşor să cuantifici în bani diferenţa de productivitate dintre un om bun şi unul slab ce activează în vânzări. Ce ne facem însă când e vorba de un alt tip de produse sau servicii: în IT, sau în marketing, ori chiar de-a dreptul în HR? Mult mai greu de transformat în bani. Iar aici e nevoie de un efort comun, HR + management de linie + management de top, pentru a se evita situaţii de genul HR fugind după manageri prin companie pentru a binevoi să le faciliteze informaţia la munca lor şi pentru a le calcula câţi bani valorează oamenii lor.

În loc de concluzie pesimistă. Una dintre intervenţiile de la conferinţă, aparţinând unui CEO al unei companii prestigioase de pe piaţa noastră, m-a adus un pic cu picioarele pe pământ . Am văzut un exemplu de cum gândeşte un CEO procesul complex şi de importanţă strategică al creării echipei manageriale într-o companie. Am auzit extrem de rar vorbindu-se de Resursele Umane pe acolo; am văzut mari diferenţe între practicile clasice de HR şi strategia acelei persoane. Există probleme organizaţionale în care HR-ul şi top managementul par din jocuri diferite sau dau impresia că se află la distanţe mari. Cu cât mai strategică problema, cu atât mai mare distanţa; eu cred că, pentru a construi punţi peste aceste distanţe, şi top managementul ar trebui să fie măcar disponibil pentru un cap de pod al HR-ului în biroul managerial.

În loc de concluzie optimistă. Îmi lungesc gâtul peste gardurile companiilor „avansate” şi, culmea girafei, chiar peste ocean. Vad că la unii se poate, deci mă aştept ca şi la noi să meargă. Chiar peste mai puţin de 20 de ani; fără argumente deosebite…pur şi simplu!

Am fost la Şcoala Vocaţională „A Treia Cafea”

Posted by Florin Glinta in Human Capital, Orientare in Cariera | 3 comments

Pentru cine crede in „întâmplări” (sau in jung-ienele  coincidente semnificante) o sa încep simplu: acum câteva săptămâni, o întâmplare fericita a făcut sa cunosc un om frumos: Monica Brinduşescu.

Un om diferit fata de media celor întâlniţi in ultima vreme. Si o femeie foarte frumoasa, mai ales când găseşte ceva pentru care sa zâmbească. Diferit asta se traduce printr-o prezenta si preocupări foarte din sfera autenticului: e genul de om cu care ai ce sa discuţi, fără să fie nevoie să spui platitudini. N’are rost să o laud eu: faptele vorbesc si vor vorbi de la sine. Ultima isprava, una extrem de inspirată şi bine „executată”: Şcoala Vocaţională “A treia Cafea” (ce e cu a treia…o să vă las plăcerea să descoperiţi singurei, Google e mare).

Am avut privilegiul să particip şi onoarea să fiu chiar printre „cuvântătorii” de la şcoala vocaţională, alături de colega mea,  Anda, în calitate de reprezentanţi ai Talent Gate, compania de orientare în carieră pentru tinerii cu studii superioare aflaţi la „entry level”.

Sunt câteva impresii cu care am rămas de acolo, majoritatea covârşitoare pozitive.

În primul rând, de două ori excelenta idee: odată pentru că se iniţiază, chiar şi la scară extrem de mică, un gen de servicii care la noi există mai mult pe hârtie sau in planul bugetar cârpit al vreunei universităţi: consilierea de carieră, vocaţională.  Este ceea ce a început să facă Talent Gate, cu alte mijloace şi la o scară mai mare. Foamea e nepotolită  pentru astfel de lucruri, e încă loc de mai multe. Şi a doua oară excelentă pentru strategia aleasă ca punct de plecare: să aducă tinerilor oameni diverşi care să le vorbească despre ce înseamnă să urmezi o vocaţie şi să faci o decizie de carieră. Nu doar corporatişti, ci şi oameni „adevăraţi”, care au reuşit ceva, la rândul lor, şi sunt capabili să susţină un discurs motivator autentic, sau să spună curajos că, în afară de muncă, sau împreună cu ea, există şi viaţă, spiritualitate şi pasiune.

Sunt câteva aspecte mai deosebite, după părerea mea, care s-au auzit la „a treia cafea”.  În dezvoltarea carierei, de la alegere începând, e bine să fii tu însuţi, folosindu-ţi toate darurile, chiar şi cele care par nişte dezavantaje în raport cu cea ce e valorizat majoritar la un moment dat, iar asta dă o grămada de anxietate şi presiune (George Ivaşcu – regret că nu am apucat să îl aud); este înţelept să nu fii căpos fără rost, şi să ştii să renunţi când dai de o fundătură sau, mai important, când simţi că inima ta nu mai e acolo (Cătălin Mitulescu); să îţi construieşti cu atenţie propria imagine în piaţă şi în viaţă, să o şlefuieşti şi să o promovezi ca pe un brand personal (jos cu pălăria faţă de doamna Daniela Fugaru; un mic amendament insa: as relua şi la nivel personal avertismentul lui Simon Asholt, parintele sintagmei “brand de ţară”. Acesta atrăgea atenţia, de curând,  asupra tentaţiei de a îţi construi un brand de ţară prin strategii comerciale, prin marketing şi promovare. Ideea centrală, cu atât mai aplicabilă pentru un tânăr, este că nu trebuie să acţionezi ca un produs, pentru că vei deveni un produs. O ţară, dar şi un om, trebuie să îşi construiască un renume, o reputaţie, susţinute prin fapte şi o creştere de valoare autentică şi printr-o contribuţie concretă, utilă, la comunitatea din care face parte. Doar  o strategie comercială, neacoperita de valoare, este o minciună frumos cosmetizată, care va avea picioare scurte. Pentru un tânăr, primii paşi în carieră îndeosebi trebuie să fie susţinuţi de sintagma building an ever expanding portofolio, iar asta se face prin realizări şi nu prin reclame; acestea din urmă sunt utile numai când chiar ai ce să comunici).

Alte idei de la Şcoala Vocaţională: să te mişti în piaţă, să faci lucruri diverse, să „probezi costume din garderoba destinului” (o idee vehiculată şi de teoria modernă a haosului aplicată la dezvoltarea carierei, însă îmbrăcată în haine de gală de Monica Brânduşescu – mi-a plăcut mult capacitatea sa de a vorbi liber şi de improviza inspirat); să fii conştient că, în carieră, alegerile nu sunt doar raţionale şi previzibile, şi că neprevăzutul „planificat” este un concept cu sens când e vorba să valorifici la maxim conjuncturile – asta am spus-o noi, invitându-i printr-o ofertă concretă pe tinerii prezenţi să ne caute pentru o discuţie serioasă despre viitorul lor, aşa cum ne place să spunem.

Ce mi-a plăcut mai puţin? Insistenţa cu care unii vorbitori au accentuat istoria lor personală ca reţetă pentru ceilalţi. Sau să o numesc nepriceperea de a sintetiza şi decanta în câteva idei mai generale pe care să le poate utiliza mai mulţi. Istoriile personale mi se par aşa de irepetabile; cred că toţi vorbitorii invitaţi pe oriunde ar fi să prezinte câte ceva de genul acesta ar trebui să studieze puţin metoda incidentelor critice a lui Flanagan: să afle că povestea unei istorii rămâne o simplă poveste repede uitată dacă nu e însoţită de „învăţăminte” sau de morala ce se pot extrage de acolo…

Ar fi nedrept să îi neglijez, în acest post, chiar pe actorii principali, pe ei, tinerii prezenţi acolo: nu au fost mulţi, însă de calitate, fiecare cu luminiţele sale în priviri, fiecare cu întrebări deştepte şi cu calităţi aparte. „Copii” deştepţi, bag mâna în foc, nu neapărat în sens psihometric, dar şi aşa, ci prin motivaţia lor de a-şi creşte potenţialul, de a nu se lăsa dominaţi de ignoranţă şi de a asculta cu răbdare şi perseverenţă oameni care aveau ceva interesant de spus.

E foarte simpatic şi interesant să asculţi problemele şi planurile lor. Cel mai prost lucru pe care îl poţi face e să priveşti superficial şi superior „fleacurile” care îi „deranjează” pe aceşti copii frumoşi. Pot fi fleacuri pentru adultul serios, copleşit de cotidianul cenuşiu, însă sunt probleme importante, esenţiale chiar la „scara lor”, pentru că le vor determina viitorul, dacă ar fi să credem in „the butterfly effect”.

Am rămas cu un gust tare plăcut din cele două zile de cafele vocaţionale. Le invidiez tinereţea şi gama largă de posibilităţi care li se deschid în faţa ochilor. Nu invidiez perioada grea in care îşi fac începutul în carieră. Nu invidiez deloc faptul că evenimentul acesta şi toate străduinţele noastre au loc simultan cu o criză economică şi una gata să izbucnească, politică. Oamenii mari se pare că nu dau mulţi bani pe viitorul copiilor acestei ţări, cearta pe ciolan e mult mai pasională. Ruşine vouă, bocilor,  geoanilor, băseştilor, nicilor, andronestilor, vangheliilor si celorlalte specimene asemănătoare.

Sper ca această criza să ajute la despărţirea grâului de neghină. Sper ca oameni ăştia frumoşi şi tineri să mai rămână pe plaiurile noastre, pentru a nu ne scufunda de tot.

Magarule, esti un becali!! porcule, si tie ce-ti veni, de faci ca un becali !?!.

Posted by Florin Glinta in Management, Noi vs. ei | 3 comments

Gata, mi-a ajuns. Comit o greseala vorbind despre el, insa nu mai pot, si tre sa urlu macar pe www.

Am vrut sa incep cu “becali (b mic neintamplator), esti un porc si un magar!!”. Insa as fi jignit bietele animale intr-un fel in care nu o merita. La fel cum individul cu pricina (sa ii spunem doar b-mic) nu merita sa ii acordam atata spatiu si atentie (noi adica eu, ca bloger, voi, ca presa avida de troaca si mocirla, ca se vand bine, noi, ca stelisti mult prea umiliti de un incult mafiot care isi face imagine pe sentimentele noastre, iarasi noi, ca popor tembel care am putut sa trimitem o astfel de creatura abjecta in Parlamentul European – incredibila rusine). Pot sa trec peste multe, peste faptul ca acest nimeni imi violenteaza urechile zilnic de pe varii canale media; peste faptul ca echipa mea de suflet, Steaua, si-a pierdut istorie, renume, faima si coloana vertebrala printre zoaiele pe care acest personaj funebru le improasca fara oprire, printre nepoti si slugi becalizate, lingai si tucalari care rad cand rade b-mic si aproba orice tampenie a lui. Pot sa trec peste faptul ca o astfel de scursura a beneficiat de legi si o Constitutie tampite care i-au permis sa candideze la presedintia Romaniei (in cre di bil).

Ceea ce mi-e greu sa accept este faptul ca toata tara asta este atat de flamanda, de prostita si de umilita, incat se gasesc mii de oameni care se uita in gura lui b-mic, il considera bun de ceva, il iau ca model si il proclama politician trimitandu-l la pachet in Parlamentul European. Imi este ingrozitor de teama si sila  cand vad ca oameni cu ceva minte in cap il apreciaza pe acest parvenit, ii recunosc dreptul de a face pipi peste tot, “pentru ca el a bagat banii”. Asta e pretul nostru, asta e pretul unui suflet? Adica vine un smecher de Pipera, care a beneficiat de un noroc idiot, a facut smenuri si a tras tunuri imobiliare, si astuia ii recunoastem dreptul a spune orice, de a sfida pe oricine, de a desfiinta pe oricine, inclusiv istoria, doar fiindca are bani?!? Asa e mitica? (m-mic, neaparat). Deci asa sta treaba, va intreb pe voi, toti “patronii”, tarabagii, detinatorii de sclavi, jmecherii urcati peste noapte din iarba izlazului in vila Piperei.. deci asa sta treaba: cine are banu, pai ala stabileste valoarea nene. Evident ca voi ziceti ca asa trebuie sa fie, pentru ca va pastrati astfel situatia (era sa zic status quo-ul, dar e prea greu). Insa ceea ce e paradoxal si grav, tragic, si amar de comic, este ca si multi dintre ceilalti, oameni medii sau saracani, cred ca asa trebuie sa stea treburile. Prostimea se inchina la icoana banului, desi nu sta la ei pe perete. Si, vai noua, prostimea face multimea, si multimea voteaza, mai ales cand sta acasa si nu are ce face, si uite asa se mai duc 4 ani de democratie idioata, in care in loc sa ne votam libertatea, ne votam dreptul de a fi condusi de impostori, pentru ca pe aia ii vedem cel mai des la TV.

Suntem un popor cu o incredibil de adancita vocatie a totalitarismului. Nu prea putem face nimic serios fara bici la spate sau cizma pe grumaz. Urlam ca din gura de sarpe ca vrem sa fim liberi, dar suntem total debusolati cand istoria isi face mila si ne acorda aceasta libertate. Ne grabim, inculti si masochisti, sa ne batem joc de ea, de libertate, transformam nonvalorile in criterii, ii punem pe cei cu pamant sub ungii in capul mesei la receptii.

Vai noua. b-mic a ajuns sa ne reprezinte in lume. Nu ajungeau miile de “ambasadori” violatori, hoti, escroci etc. , care tin paginile presei muuult mai mult decat mana de copii frumosi, destepti, olimpici sau sportivi care se chinuie sa ne resusciteze inima de roman coplesita de rusine.

Vai noua. modelul b-mic ajunge sa fie acceptat, tolerat si poate copiat in diverse organizatii: (in)cultura banului, a spectacolului grotesc, a slugarniciei, a incompetentei tind sa ajunga model de succes in managementul organizatiei mioritico – dambovitene. Valoarea e inlocuita de slugarnicie, competenta de frecventa cu care aprobi tembelismele debitate pe minut de sefu’, caracterul e inlocuit de pozitia ghiocelului in fata celui care, daca tot te plateste, are drept de viata si de moarte asupra ta, iar tu ai doar dreptul de a il aproba permanent. Imi vin in minte zicerile multor parinti romani care, la suparare pe odrasla neascultatoare, eventual printre niste perechi de palme, spun : “eu te-am facut, eu te omor”…. Sunt, deja, prea multi care pun si in practica zicerea. Cam la fel sta mentalitaatea noului val de patronat din Romania, avand  cap de falanga indivizi de teapa lui b-mic, m-mic, din nou b-mic, sau micul buticar ori MBA-ul super scolit, dar fara cei 7 ani de omenie, uniti toti sub dictonul “eu te platesc, eu te omor daca vreau .. baaaa.. pricajitule… ‘tu-ti …”.

Aceste specimene administreaza bani, ei conduc (slava Domnului, nu peste tot), ei tin interfata cu cultura occidentala si resping orice incercare de civilizare a capitalismului nostru cu aspect de jungla. Eu unul m’am saturat sa-mi fie scarba pe tacute. M’am saturat ca ei sa imi fure prezentul, sa imi confiste trecutul cu care ma mai hraneam cand si cand, si sa imi traga cortina neagra peste viitor. Habar n’am ce o sa fac…deocamdata doar urlu.. pe www.

P.S.: de ce am scris, care a fost picatura? ei bine, un fapt “marunt”: aseara, b-mic l’a demis pe Bergodi, pentru ca acesta a avut pretentia de a fi lasat sa isi faca treaba in care e expert, de a fi scutit de episodul 2 dintr-un circ grotesc, in care parvenitul vroia sa se faca si psihologul unei echipe debusolate de tiradele lui inveninate si grandomane (o alta obsesie a patronasului roman: “eu sunt psihologul vostru baaaaaa, si popa, si nasu, si va tai si buricu, si.. mai ales, va sparg si fata daca maraiti ceva…!!”). Pentru ca expertul nu a lasat incultul sa ii dicteze cum se face. Imi pare rau pentru domnul Bergodi; fara a-l considera un mare antrenor, incepuse sa faca Steaua sa capete demnitate si motivatie. Daca ii e prea draga Romania, ce sa zic.. sa mai stea si sa mai incerce in alta parte. Daca nu …ii sugerez sa migreze spre zari in care incultura muncii e mai mica si patronatul banilor mai putin agresiv. ..Hmmm…. ciudat… resimt aceeasi dilema…

…Si am deschis ochii mari spre lume…

Posted by Florin Glinta in D'ale mele, Human Capital, Noi vs. ei | 0 comments

Este greu sa treaca o saptamana (sunt tentat sa zic o zi) in care sa nu primesc confirmari dure, amare, ca Oamenii, asa cum ii credeam eu ca trebuie sa fie, sunt o specie pe cale de disparitie.
Inca lupt cu ideea ca nu suntem lupi pentru semenii nostri, insa, daca ma uit la ce fac unii indivizi (o sa ii numesc asa pe cei care anatomic si genetic sunt din specie, insa caracterial sunt undeva dedesupt), lupul imi pare un animalut decent care macar maraie si musca “pe fata”.

Daca vorba veche zice sa faci ce spune popa, nu ce face el, in lumea de business si corporatista aceasta s-ar transpune in “sa faci ce spune consilierul, si nu ce face el”. Ma amuza foarte tare un scenariu de genul: un consilier de cariera devine un coach pentru un executive si incepe sa il povatuiasca despre ce si cum sa faca: sa iti cresti talentele, sa promovezi valoarea, sa nu uiti cat de mult conteaza sa ai caracter etc etc etc. Blah, blah, blah, lucrurile sunt excelente, il asculti si te cucereste, dar nu trebuie sa uiti ca in ceea ce spune exista un procent, mai mare sau mai mic, de vanzare de servicii.

Treaba incepe sa fie cu adevarat amuzanta cand auzi din piata cum coach-ul tau este, la randul lui, un manager penibil de slab, care nu este capabil sa gestioneze situatiile cele mai simple, se comporta absolut aberant cu subordonatii sai si pare sa nu puna in practica nimic din ceea ce ii invata pe altii cu un aer doct si de om care “le stie din practica frate”.

Ce te faci domnule Executive? ce te faci domnule client? Mai ai nevoie de un astfel de coach? Te scarbesti? te intorci la vechea credinta ca “tot eu sunt psihologu lor bah”? poti face oricare dintre toate cele de mai sus. Mai bine iti gasesti un alt coach bun, corect… un Om, pentru care bunul simt nu este o demagogie care sa vanda business ci este chiar un mod de a fi.

Si ar fi decent sa mai faci ceva… sa spui pietei despre fostul tau coach…sa incerci sa elimini un impostor, daca iti pasa. Sa oferi sansa altor Oameni, profesionisti, cu Talent, sa primeasca spatiu “de emisie” pe piata.

Ei da, tot mai cred in existenta unor Oameni valorosi, a unor tineri talentati. Ei merita descoperiti, crescuti, protejati de coruptie; sunt un capital special, si cine investeste in asa ceva, cu siguranta va avea mult de castigat. De ceva vreme ma preocupa subiectul, si nu ca hobby. Lucrez (am avut sansa, sa zicem) la o initiativa unica pa piata noastra: se cheama Talent Gate si se uita cu jind dincolo de ocean, incercand sa reia demersul serios si timpuriu care se face acolo.

As vrea sa cred ca voi reusi sa fac, impreuna cu echipa, oricare va fi ea, ceva care sa fie viabil, sa fie asa cum zice si cum face popa, sau coach-ul, sau consilierul de cariera. Aici, din pacate, situatia nu e sub un singur control…

Ma intereseaza si alte opinii despre subiect. As fi incantat sa intre cineva pe www.talentgate.ro si sa isi spuna parerea. Si as fi incantat sa gazduiesc aici un loc de intalnire a
Oamenilor Talentati, oricat de putini, ar fi mai mult decat nimic. Si as mai vrea sa fie aici un fel de loc de demascare a imposturii, a falsei valori, a falsei consilieri facute din spatele unui obraz patat si a unei inimi fatarnice.

Haideti sa incercam…voi reveni

P.S. NU e cea mai grozava zi de inceput un blog, sau.. poate ca e. Azi am “pierdut” un coleg drag. Ii doresc un drum pe care sa isi confirme adevarata valoare. Cat despre mine, Noroc ca voi continua sa pastrez legatura cu un Om deosebit. Doar n’o sa ne faca ei pe noi…