Amazon.uk se mişcă bine şi profesionist!

north-facePe 1 decembrie am făcut o comandă de cărţi pe Amazon UK. „Prostii” d’ale mele, cu munţi celebri şi alpinişti temerari care au uimit lumea prin curajul, forţa şi îndemânarea lor, şi au scris istorie deseori sacrificându-şi vieţile. Şi filmele făcute după asemenea cărţi sunt absolut seducătoare şi impresionante până la lacrimi prin simplitatea şi forţa lor emoţională. Condiţia e să fii empatic cu asemenea oameni, adică să fi încercat şi tu, măcar o dată, lucruri asemănătoare, chiar dacă la scară mult mai mică. Mă gândesc la titluri precum Touching the Void, Nordwand, The Beckoning Silence etc. Sunt poveşti dincolo de limita umanului, transformate în cărţi şi filme extrem de bine cotate, pentru că respiră de autenticitate şi de viaţă.

Nu despre asta vroiam să vorbesc musai. Vroiam doar să subliniez surpriza plăcută făcută de cei de la Amazon prin serviciul lor de shopping online: după ce îmi spuseseră, foarte prompt, că o parte din comanda mea va ajunge pe 20-21 decembrie, iar cealaltă pe la Revelion, m-am trezit cu cărţile încă de săptămâna trecută, ceea ce m-a bucurat nespus. Jos cu pălăria faţă de viteza de reacţie. Chiar dacă nu şi-au respectat „promisiunea”, de data asta nu m-am supărat deloc. Iar cărţile arată bine, au preţuri comparabile cu ceea ce se găseşte pe aici, ba chiar mai ieftine.

Se pare că cei de la Amazon au şi un fel de serviciu de intelligence care îmi deduce preocupările din ceea ce citesc, şi îmi trimite alte oferte, dintr-o gamă care se potriveşte firesc: deja am început să primesc şi alte oferte, de genul bocanci de munte (arată chiar bine).

P.S. Am vrut să comand de pe Amazon.DE (Germania). A fost mai scump la capitolul preţ pe bucata de carte, şi ceva mai ieftin la transport, dar, una peste alta, nu mi-a convenit; plus că estimau o dată de trimitere mult mai departe de ceea ce vroiam eu, paradoxal, deşi sunt mai aproape.

Una peste alta, ca să aduc un pic de lumină despre Amazon: se poate cumpăra din România, şi lucrurile se pare că ajung foarte bine. Condiţia e să faceţi cont pe UK sau DE, iar apoi puteţi să vă bucuraţi de minunăţiile trimise. Poftă mare!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>