Bărbătescu, Axintele, Valea Măcrişului, Grindaşi – iarna grea, omătul mare

Ideea ne-a încolţit cam pe la a doua bere, mie şi lui John. La a treia, deja gândeam pachetele şi detaliile. Adică dacă tot suntem „tineri” şi în putere, şi avem chef de umblat prin zăpadă, şi avem echipamentul potrivit, de ce să nu facem ceva util pentru nişte oameni aflaţi în suferinţă?

În plină isterie mass media legată de viscolul care a izolat de restul lumii sate din zona Ialomiţa, Buzău, Vrancea, ne-am gândit că ar fi excelent dacă am găsi un sătuc mai amărât, în care nu au sosit încă televiziunile şi armatele de salvatori, în care să ducem ceva alimente, cumpărate din ceea ce reuşim să strângem de la prieteni şi apropiaţi.

Misiunea ne-a ieşit parţial, pentru că ne-am confruntat din plin cu haosul şi lipsa de informaţii de la nivelul local al mai multor localităţi, sau chiar de la nivelul judeţean: comandamente de iarna incomplet informate, primării în care telefoanele sună degeaba, consilii judeţene care aruncă pisica spre comandamentul de iarnă, şi tot aşa. Pontul a venit de la un coleg de-al lui John: mergem în Bărbătescu, un sat micuţ şi îmbătrânit din comuna Axintele, judeţul Ialomiţa.

Drumul Axintele Barbatescu

Tot căutând informaţii, şi nu zvonuri, am trecut de la „sat izolat de lume”, la „sat în care au mai venit ajutoare”, aşa că am mai căutat din om în om şi altă ţintă, mai ales că strânsul de bani a mers nesperat de bine, datorită unor oameni deosebiţi care au avut bunăvoinţa să contribuie. Şi aşa a apărut satul Grindaşi, ca a doua destinaţie. Deşi venite de la faţa locului, informaţiile s-au dovedit şi în acest caz exagerate, dovedind că subiectivitatea umană şi capacitatea de a exagera sunt nelimitate (mi s-a spus de 6 m de zăpadă etc. etc., dar nu era cazul, cum aveam să vedem).

Cu aproape 3000 de Ron strânşi, am reuşit să încropim peste 100 de pachete cu aproape o jumătate de tonă de alimente gen ulei, orez, conserve, macaroane, halva şi, desigur, pâine.

Ajutoarele pentru Ialomita, la Metro Voluntari

Aşa că, sâmbătă, dis-de-dimineaţă, îmbarcaţi în maşina lui John şi în cea a Silviei, am pornit spre cele doua destinaţii, după ce ne-am suflat viguros în pumni, în parcarea de la Metro unde am făcut pachetele, pe un ger pătrunzător. Codul galben de ceaţă era exact ce ne mai lipsea, dar l-am depăşit şi pe el, ajungând în Bărbătescu cam pe vremea când lumea ieşea de la biserică; drumul, fără peripeţii, a trecut printre câţiva pereţi de zăpadă de circa 2.5 m, unde părea că se muncise, nu glumă.

Casa acoperita de zapada in Axintele partie pana la fantana, Axintele

Am privit cu gura căscată cum cele 50 de pachete (porţia locală) au dispărut în 3-4 minute în coada de copii şi băbuţe, care ne urau „sănătate maică, că v-aţi gândit la noi, şi să v-ajute Dumnezeu”. Parţial, nu era exact ce îmi imaginasem. Nu eram un TIR la care să se pună la coadă tot satul, dar eram mulţumiţi că acolo erau chiar oameni nevoiaşi, pentru care micul nostru pachet putea să însemne ceva.

Coada pentru ajutoare in Barbatescu

Veniţi hotărâţi să spargem nămeţii spre case izolate, am găsit doar un sat sărac în care lucrurile intrau încet încet în normalitate, chiar şi pentru nea Onuţ, un bătrân a cărui casă aproape fusese îngropată în zăpadă, şi pe care îl căutaseră mai multe televiziuni şi ziare.

Am acceptat cu bucurie şi cu inima plină masa de pomenire dată de omul nostru de „legătură” din sat: femeia mi-a mers la inimă prin stilul cald, simplu, şi prin bucuria cu care dăruia, amintindu-mi de câţiva oameni dragi din satul meu, inclusiv de bunica mea şi de mama. Jos cu pălăria în faţa ei, sper să putem onora invitaţia de a reveni la Bărbătescu la primăvară, când locul se va umple de verde şi de flori, așa cum ne-a spus.

Am plecat împărţind pe drum câteva pachete pe la case pe care le-am văzut mai amărâte, în Axintele. Pe drum, un bătrânel cu păr alb muncea cu lopată la a face o pârtie spre o fântână de la marginea drumului; de-abia se vedea dintre nămeți, dar avea o privire liniştită, foarte hotărâtă, lua lucrurile aşa cum erau şi făcea ce era firesc să facă. S-a mirat tare când am coborât din maşină să îi dăm ceva pâine…

Spre Valea Măcrişului şi Grindaşi drumul a mers ceva mai greu: kilometri întregi pe o singură bandă, alternativ, printre pereţi şi îngrămădiri de zăpadă. Şi acolo s-a muncit din greu. Mă gândesc cum ar fi arătat dacă, în loc de Piatra Mare, cu o săptămâna mai înainte, aş fi fost pe acolo…probabil ca în filmele cu multă zăpadă…

Intersectie spre Grindasi  Masina lui John in drum spre Grindasi  Drum inzapezit Ialomita

La destinaţie, fără om de legătură, ne-am apropiat ceva mai mult de ideea iniţială, de a duce pachete pe ici pe acolo, numai unde ni se părea că oamenii sunt mai amărâţi. Am găsit un om inimos care a făcut pe ghidul local, şi ne-a condus la casele unde erau oamenii cu mai multe greutăţi. Şi Doamne, ce de mai erau…băbuţe sau moşi, singuri sau în cuplu, oameni cu copii sau fără, cu toate bolile pământului sau cu zeci de ani în cârcă, nu aveau nevoie de nicio altă calamitate ca să fie aduşi la limita subzistenţei.

Batranica1 in Grindasi batranica 2 grindasi  batranica 3 grindasi femeia 4 in Grindasi

Uneori am avut impresia că unii dintre ei, sau ghidul nostru, prea făceau paradă de greutăţile şi necazurile lor (oricum reale), alteori nimic nu mai era de zis în faţa dramelor mute ce se derulau în faţa ochilor. Cu gospodăria plină de zăpadă, adesea până sub streaşina casei, cu ochii stinşi şi zâmbetul aproape uitat, oamenii ăia păreau că se află într-un veşnic exerciţiu de supravieţuire, pentru un scop nici de ei ştiut; orice ajutor era binevenit. Am intrat în acea transă de evitare a poveştilor triste, pe care le lăsam să treacă pe lângă mine agăţându-mă de orice îmi cădea la îndemână, şi mai ales, de animăluţele care mai colorau peisajul alb şi făceau o grămadă de gălăgie.

caine 1 in grindasi caine suparat in grindasi ulita satului cu caini in grindasi pisica in grindasi

Copiii, cu jocul lor, păreau din altă lume, dar aduceau aerul de normalitate atât de necesar; ochișorii unora se mai umbreau câteodată, când reluau contactul cu realitatea…

joc de copii in Axintele copil cu punga de ajutoare la grindasi

Am plecat din sat când apusul era pe cale să înceapă. Eu, unul, cu un amestec de bucurie că am reuşit să aducem un mic ajutor unor oameni amărâţi, dar şi de gânduri că nu am fost la cei mai năpăstuiţi oameni din perioada asta: am ezitat îndelung dacă să rămân în continuare în zonă şi să mă alătur grupului organizat pe Carpaţi.org (merită un sincer Bravo pentru ce au făcut), pentru că venisem pregătit să iau rucsacul în spinare şi să merg la case la care se putea ajunge numai cu pasul…însă …în final, am apucat cu toţii drumul Bucureştilor, însoţiţi de un apus Dumnezeiesc, care părea că vrea să răsplătească efortul nostru, atât de micuţ cât a fost..

apus de soare spre valea macrisului apus de soare 2 pe valea macrisului fantana si troita la apus de soare

1 Comment

  1. Ma bag si io un pic in seama, nu am fi reusit sa facem nimic fara ajutorul prietenilor care ne-au sustinut (financiar si logistic) si fara ajutorul celorlalti doi care au participat – Gabi & Stefan. Solidaritatea este in noi!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>