Ce curs va lua cariera ta mai departe? Depinde de tine!

Acum o săptămână s-a încheiat concursul organizat de revista Cariere: un ESEU pe tema Ce curs va lua cariera ta mai departe? Depinde de tine!”. Premiul nu contează foarte tare, era destul de substanţial. Am avut un pic tentaţia să scriu şi eu, doar lucrez fix în domeniul consilierii de carieră; evident că am uitat şi m-am luat cu treabă…şi iată-mă viteaz după război, dau fuga cu o critică mică. Adevărul e că îmi permit să critic Cariere pentru că o citesc, pur şi simplu, şi îmi place, sau, cel puţin, nu mă lasă indiferent.

Câştigătorul concursului este un domn, Gabriel Trăistaru, angajat, de fapt middle-manager in Enel. Nu am absolut nimic personal cu dl Trăistaru, chiar îl felicit şi îmi scot pălăria pentru traiectul de carieră pe care l-a avut până în prezent, şi îi urez un drum la fel de plin de realizări şi mai departe. Singurul lucru pe care vreau să îl spun şi comentez un pic este că acest concurs nu s-a câştigat cu un eseu, ci cu un CV povestit, care poate fi orice, numai eseu NU. Si nu este vina participantului câştigător, pentru că a avut îndrumări foarte precise, pe care le-a urmat îndeaproape, emiţând chiar idei bune.

Nu ştiu dacă este o lipsă de informare şi de pricepere a organizatorilor concursului, referitoare la ce înseamnă un eseu, şi nici nu aş vrea să merg pe ideea că pur şi simplu a fost o ediţie de concurs închinată promovării Enel. Ideea este că ceea ce am citit ca fiind câştigătorul unui concurs de eseuri, nu este un eseu. Este o practică frecventă şi supărătoare în ultima vreme, pe care am întâlnit-o mult la evenimente dedicate discutării pe o temă ce ţine de dezvoltarea carierei, şi nu numai: vorbitorii nu sunt capabili să se ridice de la nivelul de povestitor al propriei experienţe la cel de sinteză a experienţei şi prezentare a ei într-o manieră suficient de generalizată şi decantată. Un eseu nu este o povestire a unui caz, nu este un studiu de caz, ci este o sumă de idei cu un grad suficient de generalitate care să permită adoptarea lor de către diverşi cititori, sau extragerea unor idei aplicabile unei categorii mai largi, şi nu unui singur om. Prea des văd la conferinţe scenarii de genul:

Întrebare (sau temă): Care sunt barierele decizionale în carieră şi cum se pot depăşi?

Răspuns: Când eu am ajuns în situaţia X, am luat decizia Y, iar când am ajuns în situaţia Z, am luat decizia T. A fost greu, dar am reuşut!

Discuţia nu este doar despre ce ai făcut TU într-o anumită situaţie; este extrem de puţin probabil ca cineva din auditoriu va mai ajunge vreodată într-o conjunctură care să semene aproximativ cu situaţia în care ai fost tu: aceeaşi firmă, aceeaşi cale de intrare, acelaşi job plus alte detalii ce pot fi decisive. Ceea ce l-ar ajuta pe „învăţăcelul” din mulţime ar fi nişte structuri de gândire, nişte strategii care să treacă dincolo de un context particular, să fie adaptabile şi la o posibilă situaţie pe care o va întâlni. Trecerea de la particular la general necesită anumite abilităţi de abstractizare, generalizare şi raţionament inductiv care nu sunt, din păcate, la îndemâna oricui, se pare. Este foarte atrăgător şi la îndemână să povesteşti ce ai făcut la un moment dat, nici nu necesită un mare efort, dar ştiţi care e senzaţia celui care stă şi te ascultă fascinat, cu gura căscată? După ce se risipeşte vraja, o să plece de acolo cu amărăciunea că nu a avut şi el „norocul” sau ocazia să se întâlnească cu o situaţie ca cele de care a auzit povestindu-se, şi, vai, sunt şanse la fel de mici să se întâlnească mai departe cu aşa ceva.

Îl ascult pe un absolvent de politehnică, dezamăgit de perspectivele slabe oferite de o carieră în domeniul său; decide să intre în zona de consultanţă financiară pe proiecte cu componentă tehnică (ce ar fi să îl consiliez pe un investitor ce vrea să cumpere elicoptere, comisionul la o singură astfel de „bijuterie” e enorm), şi devine un om de succes. Ce mă fac eu, că nu sunt nici inginer, nici nu mă pricep la elicoptere etc.…Nu înseamnă că sunt pierdut, trebuie să înţeleg care e tâlcul situaţiei, şi ideea gen fir roşu care va fi regăsită şi în alte poveşti asemănătoare. Pe aşa ceva se clădeşte un eseu, trebuie să tragi concluzia şi nu să prezinţi o înşiruire de fapte.

Să nu fiu înţeles greşit: am scris împotriva felului în care organizatorii au înţeles să premieze un eseu, care nu pare eseu, în opinia mea, ci este o scriere ce a respectat fidel ideile sugerate de Redacţie, devenind o autobiografie profesională interesantă. Nu minimizez faptele prezentate în acel material, şi nici personajul principal. Punct.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>