Charlie, mișto-ul prost gândit și kalashnikoavele

Charlie, mișto-ul prost gândit și kalashnikoavele

mahomed

 

 

 

 

 

 

E la modă datul cu părerea despre tragicul episod din Paris, în care 12 oameni au fost executați cu sânge rece, într-un început de ianuarie de coșmar. În primele ore s-a inflamat online-ul de opinii furioase, de apărători ai ”democrației” și ai ”libertății de expresie”. Oamenii off-line au ieșit pe străzi, firesc, în manifestări de condamnare a gestului extrem de a curma atâtea vieți; dar și de solidarizare ”charlie-stă” cu autorii de caricaturi executați.

După prima noapte de somn, au început părerile mai nuanțate, de la cele care împărțeau vina între asasini si victime (care ar fi fost excesiv de provocatoare prin actele lor ”jurnalistice”), până la opinii extreme că cei care au fost uciși și-au ”meritat-o” pentru  că o căutau cu lumânarea; aberantă și această din urmă extremă, nimic nu justifică o crimă, individuală sau colectivă!

Cazul e departe de a fi simplu, are rădăcini adânci într-un război inter-religios stupid (zic unii) sau plin de tâlc soteriologic / escatologic (adică cine ajunge să se mântuiască, în final), zic alții. E prea complicat să fie etichetat simplu prin texte inflamate, deși recunosc că prima emoție pe care am simțit-o a fost de ură și indignare. Ori tocmai ura și răzbunarea ar face din noi, cei pretinși ”civilizați”, niște brute instinctuale și spălate pe creier, la fel ca atâția teroriști.

Nici nu mă gândesc să am pretenția de a contribui cu ceva la rezolvarea dilemei ”cine e mai vinovată” dintre cele două tabere / civilizații implicate în această răfuială. Totuși nu pot să mă împiedic să observ câteva chestiuni.

În primul rând, ca mai mereu când ne lovim de o dezbatere publică, folosim prilejul pentru a ne certa între noi, jignindu-i pe cei care nu au aceeași opinie, cu un aer de autoritate și superioritate absolut nejustificate. Parcă abia așteptam să apară unul cu care să nu fim de acord, că suntem gata să îl scoatem chiar vinovat parțial de tragedia întâmplată. Relax people, după cum vedeți, lumea e suficient de plină de cretini cu kalashnikov, nu trebuie să îngroșăm rândurile celor care aruncă cu venin și ură peste tot. Dar răfuielile din spatele tastaturii, mdeh, oferă adrenalina atât de lipsă din viața celor cu ouă mici și cu creier și mai mic decât ele; să nu le dăm satisfacție, un ”hai sictir”! ar trebui să încheie asemenea discuții.

În al doilea rând, revenim strict la uciderea francezilor: ca să nu fiu înfierat degeaba, condamn cu dezgust gestul de a recurge la violență (extremă), de nimic justificat în toată grozăvia lui, după tiparele noastre morale și religioase. Și așa pare că face cam toată lumea: crima e crimă, de nimic justificată în paradigma normală, creștină. Ei bine, aici e un punct greu de conciliat cu lumea islamică, ce pare că se ghidează, in parte, după un model valoric mult mai violent, pe care noi continuăm, căpoși și proști, să ne facem că nu îl înțelegem. Pentru ei, uciderea altor oameni pare să fie perfect justificabilă în anumite contexte, and this is it!! Civilizația vestică, încercând să se impună pe un teritoriu și pe un fond cultural islamic atât de diferite, eșuează, mai întâi, fix în acest demers, apoi, culmea ”inocenței” tembele, nu reușește nici să accepte că eșecul era inevitabil: continuă să provoace, să se urce pe gard și să-și urle superioritatea, și să facă bășcălie aiurea de niște valori și oameni care nu au un sentiment de pierdere ori remușcare dacă pun mâna pe un pietroi și ni-l trag așa de bine în gură, că ne dau capul jos; ba chiar se simt răcoriți de un sentiment gospodăresc că au îndeplinit o misiune sfântă dacă astupă cu cuțitul sau glonțul câteva guri de necredincioși. Da, e o reacție exagerată în raport cu agresiunea inițială, vom zice noi, occidentalii, judecând de pe principii de drept pe care le agreăm în lumea noastră. Dar în lumea cealaltă, e o reacție perfect logică, se pare chiar necesară, de salubrizare a lumii.

Apoi, care-i treaba cu jurnaliștii francezi apărători ai democrației și ai libertății de exprimare? Sunt chestiuni care mie îmi scapă: libertatea de exprimare e sfântă, de acord, dar înseamnă și că e lipsită de asumarea responsabilității pentru tot ceea ce suntem liberi să exprimăm? Iată că nu poate fi, sunt unii care nu știu de glumă, mai ales când umorul e nejustificat și are o calitate îndoielnică. După ce ne trece inflamarea, hai să ne uităm la motivul pentru care oamenii ăștia au fost uciși, adică la motivul pentru care ei și-au asumat conștient riscul de a fi omorâți, pentru că au primit amenințări directe și fără echivoc: motivul este ”dreptul de a face mișto de orice”, iar acest mișto, în creația lor, a fost reprezentat de acele caricaturi care, pentru mine, au un gust îndoielnic din punct de vedere umoristic, și lezează binișor bunul simț, chiar și pentru un ochi ne-islamist. Îmi pare rău să o spun, francezii au uitat să se auto-protejeze, și eu cred că au făcut acest gest extrem de riscant pentru o cauză absolut derizorie – să ”râdă de profetul Mahomed” într-un fel care nu exprima nici pe departe un punct de vedere constructiv, pozitiv, ci doar un mișto cam de prost gust (vedeți poza din debutul postului, si pe cea din final, și socotiți dacă merită să îți asumi public riscul că poți să mori pentru dreptul de a publica acest gen de ”jurnalism”). Sau poate nu înțeleg eu…

Pentru mine eroi ai libertății sunt cei care s-au opus, din interior, unor regimuri dictatoriale, în numele unor principii agreate în lumea lor, comună. Sunt cei care au fost in contact direct cu agresorul, și nu s-au sfiit să îl înfrunte în numele valorilor, care erau unele universale, umaniste, moral superioare etc. Aici includ jurnaliștii care merg pe teren și fac investigații sau reportaje ce demască încălcări grave ale unor valori universale ale altor oameni, pe teritoriul lor, supunându-se la riscuri evidente și imediate.

Dincoace, în cazul francezilor, ce avem: un jurnalist stă comod într-o redacție pariziană și face caricaturi ce iau la mișto o lume evident diferită de a lui (și care nu are chef să se schimbe cum vrem noi), luând în bășcălie într-un fel mai degrabă grosolan ceea ce pentru ceilalți reprezintă simboluri sfinte și intangibile, doar pentru că ele alcatuiesc  o realitate care nu e ca a noastră, fără a-i leza acelui jurnalist vreun interes valoric imediat sau vreo libertate. Nu mi se pare nimic eroic să mori pentru așa ceva, părerea mea…Iar musulmanii iată că se oftică grav, trimit avertismente directe, și apoi, vai noua, terorismul nu mai este un fenomen izolat în lumea lor, ci satul a devenit unul global, în care orice descreierat poate să umble cu un kalashnicov pe cracul pantalonului, împărțind moarte în numele vreunui profet…

mahomed2

 

 

 

 

 

Inconștiență? Prostie? Eroism pe care eu nu îl pricep? Proastă înțelegere a termenului ”libertate de exprimare”? Lipsa unor cauze reale pentru care să merite să ”mori”, și prea multă energie neconsumată? Greu de priceput, iar peste toate rămâne tragedia, și dincolo de ea mă enervează la culme aplecarea noastră spre a ne duela sub orice formă, pentru a avea noi ultimul cuvânt. Uneori nu merge, pur și simplu…tragediile de acest gen merită mai multă tăcere respectuoasă, și mai multă decență în a-i lăsa pe experți, care or fi ei, să tragă învățămintele cele atât de necesare.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>