Cîrnic, Pietrele, Genţiana, Bordu Tomii. Stilul sherpa pe ger şi viscol

O să grupez jurnalul Şcolii de iarnă 2011 Flo Adventure cum cred eu mai bine, din perspectiva grupului din Bucureşti. Am decis, împreună cu gaşca de „mitici”, să plecăm cu o zi mai devreme, pentru „aclimatizare”. Planul a mers de minune, dar bonusul a constat din cele mai friguroase două zile ale lui 2011, până azi cel puţin.

Ziua 0: sus sus sus la munte sus…

Am părăsit Bucureştiul cu mare entuziasm, în ciuda orei extrem de matinale. O ceaţă perfidă ne-a însoţit în prima treime de autostradă, pe care am mers cu ochii bulbucaţi. Pe Dealu Negru am avut privilegiul să vedem o bucată frumoasă din Eclipsa parţială de Soare, pe care Tătărelu’ a surprins-o ca un adevărat paparazzo. După un popas lung şi o masă îmbelşugată, romanian style, undeva după Petroşani, am început, în sfârşit, să mergem spre munte. După Nucşoara, imediat înainte de Cabana Cîrnic, am depăşit cu ceva dificultăţi o ultimă curbă în rampă plină cu gheaţă, unde măiestria de şofer a lu’ Man m-a scos din cacao. În sfârşit, parcarea, refăcutul bagajelor şi echiparea de drum, pe picioare: poza de grup, fiecare se mândreşte cu greutatea din cârcă, şi la drum…mi-era dor de poteca de munte.

Drumul până la Pietrele s-a întâmplat într-un peisaj de basm proaspăt nins, cât timp  am avut lumină să vedem; ne-a luat cam 2h 45 şi a fost destul de solicitant, din mai multe motive: cel principal – greutatea din spate, eram ca şerpaşii, cu provizii şi echipament. Altul a fost gheaţa parşivă de sub picioare, acoperită de un strat subţire de zăpadă, care mai mult o masca decât ne ajuta să ne ţinem pe picioare. Cred că întunericul (am urcat ultima treime pe noapte totală) m-a ajutat să merg pe bucăţi pe care ziua nu aş fi călcat de frică. Erau pasaje unde şi dacă mă opream, greutatea mă făcea să alunec pe pantă în jos. Bomboana pe frişcă era pusă de ger: probabil am plecat pe -7 şi am ajuns pe -15 grade. Am urcat doar pe tricou, bluză termică şi polar, şi am avut perioade în care am transpirat, mai ales când efortul de a avansa pe gheaţă la deal mă storcea de vlagă. Cristi a ajuns ca Moş Crăciun, plin de brumă.

Eclipsa partiala de soare Serpasi gata de drum Florin Glinta gata de drum cirnic - pietrele iarna

La Pietrele am fost cazaţi într-una din căbănuţele presărate împrejurul punctului Salvamont Peisajul de iarnă „grea” era spart de scârţâitul zăpezii şi de glumele noastre deocheate: nu prea ne-a tăcut gura.

În căbănuţă, când am intrat, părea mai frig ca afară: pe toţi pereţii şi pe tavan erau cristale de gheaţă exact ca în sertarul de congelator. La picioare am degerat mult mai nasol ca în timpul mersului afară, la un moment dat mi le-am luat cu mâna şi le-am urcat în pat, sub sac, să mi le dezmorţesc. Am făcut un foc nespus de prietenos, pe care Dan şi Cristi l-au păzit toată noaptea, „hrănindu-l” cu dragoste de mamă îngheţată.

Toţi am mâncat şi băut „profesionist”, crud, fiert, copt…oricum; trebuia să punem la loc energia consumată pe drum, foarte multă, de la efort şi de la ger. Şi mai era bucuria revederii grupului: sărbătoream ca şi cum am fi fost liniştiţi la terasă, doar că la -10 grade (soba începuse să facă ceva treabă). Şi mai trebuia să scăpăm de greutatea lichidelor. Vinul adus de Lucică cu mare fast făcuse cristale de gheaţă, deşi era unul tare, roşu, vârtos. A mers ca uns, rece şi fiert, cu cozonacul de la Revelion, un deliciu.

Am dormit cu nasul lângă unul din pereţii de „gheaţă”, dar am dormit bine şi cald. Probabil spre dimineaţă, afară au fost spre -20. Înăuntru era bine, cred că trecusem de 0 puţin. Lux.

Cristi dupa drumul spre pietrele bucatarie de campanie masa pe ger crunt la pietrele ciorba fierbe pe primus

Ziua 1. Genţiana. Bordu Tomii. Ardelenii de la Flo Adventure. Doctoru’

Am plecat spre Genţiana pe un soare frumos şi un ger muşcător. Mac, de la Pietrele, a fost drăguţ, văzându-mă cu doi rucsaci, şi l-a luat pe ăla mic. Norocosul de mine, puteam să văd pe unde calc! Am urcat cu plăcere, atenţi pe poteca plină de gheaţă, pe lângă pâraie îngheţate, gustând zăpadă să mai treacă de sete.

Am redescoperit Genţiana cu mare drag, chiar cu o surpriză plăcută: la scară mică, şi cu condiţiile româneşti, mi-a adus un pic aminte de cabana de la 3500 m din Alpi, de Johann Hutte: curată, cu un dormitor călduros la parter şi unul mai rece la mansardă, cu locuri bine delimitate de păstrat mâncarea şi echipamentul, în sala de mese, la comun, cu oameni mai „serioşi”, de munte, de iarnă. Se pare că iarna selectează şi mai mult oamenii ce vin pe munte spre altitudine: e greu, e al naibii, e nevoie de voinţă, rezistenţă, caracter, echipament mai scump şi mai altfel, nu prea se bagă oricine. Toţi care au trecut pe acolo, în cele 5 zile cât am stat, erau cuminţi, decenţi, de treabă. Mi-a făcut mare plăcere să îl revăd pe Nea Loli, cabanierul (Deak Ludovic se cheamă, spune o sursă pe net), un om mărunţel şi voinic, foarte pus pe glume şi ziceri pline de duh, foarte atent cu cabana, cu focul, şi cu panourile fotoelectrice care ne-au luminat serile. Turiştii puteau sta liniştiţi: la intrare, la loc de cinste, nea Loli avea două cuţite de lemn, frumos lucrate, pregătite pentru urs. Prietenii ştiu ce şi cum.

Salvamont Pietrele Apa din Zapada tine de sete Cabana Gentiana echipament de munte de iarna Nea Loli, Gentiana

După o masă friguroasă, în ciuda căldurii făcute de aragazurile tip „primus”,  am făcut o mică echipă şi am plecat spre Bordu Tomii, pentru că vremea era tare atrăgătoare. Soarele era doar de decor, gerul muşca serios din faţă, iar vântul tăios îi desăvârşea opera. Am pus cagula, care mi-a făcut minute fripte, tăindu-mi mult din aportul de oxigen şi făcând să mi se aburească ochelarii. Aştept cu interes să găsesc modelul respirabil, primesc recomandări şi sugestii. Eu chiar am avut un exemplar Ziener cu windstoper şi orificii bune de respirat, însă fără un hard-shell în zona capului, aveam impresia că îmi ţin creierul într-o găleată cu gheaţă. Am urcat cu vânt puternic în faţă, iar aproape de lacul Pietrele treaba s-a îngroşat maxim: abia mă puteam ţine pe picioare, zăpada era viscolită serios şi fiecare pas ne afunda peste genunchi, triplând efortul. Am făcut rapid nişte poze îngheţate: ecranul cu cristale lichide începea să ofere o imagine „uleioasă” de tip slow motion pe frig. Am fost iarăşi mulţumit de vechiul meu Fuji – cadoul de la Iunia – s-a descurcat onorabil şi la frig (probabil că, cu vântul ălă, real feel-ul se situa pe la -30 de grade, aveam ace de gheaţă în sus pe nări, în interior!). Se făcea întuneric aşa că am întors un bine meritat spate vântului şi am coborât în viteză înapoi la Genţiana, reuşind să nu deschidem frontalele. Pe drum m-am mai oprint încă o dată şi am spus un “Dumnezeu să îl ţină în pace”, la crucea colegului meu de facultate mai mic, Ovidiu Necula, Fester pentru apropiaţi, stins din viaţă mult prea devreme într-un acident stupid acum câţiva ani…

Spre Bordu Tomii Eu cu Iunia la Bordu Tomii aproape de lacul pietrele - retezat Bucura 2 pe apus

În cabană, veselie mare, grupul se întregise cu aripa Cluj – Ardeal, de fapt Centrul, în frunte cu  Flo. Venise cu un întreg arsenal: pe lângă echipament şi instructori, un „doctor”, Dan, şi o farmacistă, Ioana, o fată extrem de veselă, tonică şi inimoasă.

După pupături şi glume unii pe seama altora, încotoşmănaţi în pufoaice, am mai tras o masă + palincă + amintiri + câteva bancuri scurte, de acomodare.

Am avut apoi un curs „teoretic” despre zăpadă şi despre diferite device-uri utile pentru a scăpa din avalanşă: DVA, sonda de avalanşă, lopata, care, am învăţat, nu prea trebuie să lipsească din bagajul amatorilor de drumeţie la altitudine iarna sau de schi extrem.

Seara am fost închisă de reprezentaţia nr. 1 a lu’ Doctoru’ – Dan, unul dintre invitaţii speciali foarte inspirat ales de Flo: se vedea de la mare distanţă că omul nu vorbea din cărţi ci din practică. Am învăţat mai multe manevre de prim-ajutor şi resuscitare, am sărit cu potop de întrebări şi am făcut „exerciţii” pe câte vreun voluntar amator. De la victimele de avalanşă am deviat uşor la salvarea beţivilor de la înec (şi nu e vorba de apă), o chestiune care părea să stârnească mult interes (prietenii mei la fel ca mine ştiu de ce). Foarte instructiv omul, cu mult umor şi exemple bine alese: jos cu pălăria, avea să ne umple aproape toate serile cu lucruri asemănătoare, de un real folos.

Flo Adventure la masa Doctoru' explica Masaj cardiac Deznecarea inecatului

Am adormit tun, într-o căldură nefirească făcută de Nea Loli (mai ales pentru noi, cei dormiţi în frigider cu o seară înainte). Dar ne-am adaptat rapid la „bine”, deşi dormitorul era supraaglomerat.

De a doua zi urma să intrăm în pâine cu adevărat, şi aşteptam cu mare interes.

Învăţăminte: iarna nu e ca vara, nici măcar în Retezat. Zăpada e solicitantă şi pentru o tură uşoară, dar şi poate ţine de sete, dacă e mestecată încet. Iar primul-ajutor „adevărat” seamănă doar vag cu ce se scrie prin cărţi. Şi poate salva vieţi pe bune.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>