Creasta Făgăraşului în două zile – în echipă, totul e posibil!

- Hai, mai băgăm? – Îhîm!!…vine răspunsul cam chinuit şi şuierat al lu’ Lucică. Ne punem în mişcare ca un roata batantă a unui vapor cu aburi, întâi încet – încet, apoi din ce în ce mai repede, până ajungem la alergătura de croazieră. Gâtul se umple de praful alb, respiraţia începe să şuiere, sub bandajele de leucoplast de pe degetele de la picioare lichidul începe să fiarbă din nou…Alergăm şovăielnic pe un drum forestier alb, înconjurat din toate părţile de negrul pădurii, aproape neschimbat în contur, ca într-un joc de raliu prost făcut, în care îţi conduci maşina mereu prin acelaşi peisaj; trecem printre mormane de pietriş şi alte materiale de construcţii, care capătă forme stranii sub lumina tremurată a frontalei, iar de pe margine râul Sebeş bolboroseşte şi şuieră în tot felul de sunete. Deasupra, numai ridicând capul aproape vertical, vedem o bandă îngustă de cer plin de stele, care mai toarnă un strop de răcoare în picioarele noastre, trecute parcă de mult de orice limite…E aproape ora 22.00 şi nu suntem nişte mici snobi care-şi fac joggingul în pădurea de brazi, ci alergăm pur şi simplu pentru a scurta timpul de supliciu. Suntem pe drum de circa 100 de km presăraţi cu piscuri, stânci şi abrupturi făgărăşene, şi se împlinesc aproape 42 de ore când dl Nicolaescu, gazda noastră extraordinară din Turnu Roşu, ne-a debarcat lângă Mănăstire, la 4.20 dimineaţa, de unde ne-am luat mersul într-o mică aventură nebună: traversarea crestei munţilor Făgăraş în două zile…

206

Suntem la un final pe care îl crezusem uşor şi firesc, în măsura în care putea fi după tot acest efort, dar care părea să se transforme în cireaşa amară de pe tort: „echipa de recuperare”, în speţă socrul mic, Ionică – cum ii zice olteanu’, ratase întâlnirea cu noi, din cauza unor hărţi incomplete şi prost făcute, iar acum ne vedeam confruntaţi cu perspectiva foarte enervantă de a mai face încă 15 km pe jos până în satul Sebeş, unde plănuiam să dormim la prima gospodărie întâlnită în cale…Mergem greu, dar cât de cât în forţă, conştienţi că, la oboseala noastră, 15 km înseamnă mai mult de 3 ore interminabile; alternăm cu perioade de alergare, în care devenim nişte automate (halal hobby)!

…- Mai stai… ia…i’auzi!! – E apa băh…fugi d’aici (de parcă nu asta făceam)..sau o fi stomacu’ meu ghiorăind de foame!… îi retez destul de brutal speranţele olteanului, dar şi la mine, într-un cotlon de minte, se aprinde o mică luminiţă. Zgomotul se repetă, de data asta nu mai e iluzie ci e chiar salvarea noastră: Ionică coboară val-vârtej din vârful muntelui, unde ne aşteptase cuminte şi degeaba, trăgând de zor la claxoane. Ne îmbarcăm cu chiote şi îmi dau seama că chiar se termină, într-un sfârşit…Cad într-un fel de transă, din care răzbate rar şi difuz sporovăitul plin încă de adrenalină al socrului mic, pentru care orbecăitul în noapte pe Valea Sebeşului fusese o adevărată aventură. În circa 30 de minute sunt deja duşat, iar viaţa se vede muuult mai roz după un pahar de ţuică stins cu bere, şi apoi două feluri zdravene de mâncare. Nu ne povestim prea multe, dar eu şi Lucică ne înţelegem din priviri şi din cuvinte puţine: ochii ne strălucesc de bucurie pentru ce am făcut – o realizare ce părea nu demult imposibilă pentru oricare dintre noi.

Dimineata devreme in Fagaras

De ce am făcut-o? În primul rând pentru că au fost şi alţii înainte, care au deschis drumul şi au fost sursă nepreţuită de informaţie şi inspiraţie. Pentru asta, Alin şi Geanina Tănase, împreună cu blogul lor, merită toate mulţumirile şi un jos cu pălăria din tot sufletul: am avut la noi extrase tipărite din povestea lor, şi am avut în ei un concurent nevăzut, mai bun, de care am încercat să ne apropiem cât mai mult.

Apoi pentru că spiritul nostru de luptători a „mirosit” o mare bătălie care se putea da, însoţită de o grămadă de „glorie”: să traversezi creasta Făgăraşului în mai puţin de două zile nu este lucru uşor, părerea mea, iar dacă nu mă credeţi, încercaţi. E la liber totul!! Pentru mine, Munţii Făgăraş au exercitat mereu o fascinaţie deosebită, o mare atracţie şi un respect însoţit adesea de teamă, mai ales când mă gândeam la bucăţi de traseu precum Custura Sărăţii, Strunga Dracului sau „La Trei Paşi de Moarte”, porţiunea sugestiv numită de la poalele Arpaşului Mic. Prima întâlnire cu Făgăraşii, acum mulţi ani, a însemnat multe zile de tras din greu, cu cort şi o grămadă de bagaj, cu viscol la Călţun pe final de vară şi o retragere deloc glorioasă, prin Podragu, ud fleaşcă şi cu ambii genunchi piftie, bine strânşi în feşe elastice. Alte ture au fost ceva mai reuşite, dar însoţite mereu de intrări foarte lungi şi grele, de hămălit cu cort şi mâncare multă, de inimă strânsă pe diverse porţiuni. Nu concepusem niciodată să „faci” Făgăraşul cap-coadă în mai puţin de 5 zile grele, sau fără cort…şi, de o vreme, nu mai eram dispus la astfel de „sclavageli” montane…

Între timp, începătorul care eram atunci a mai făcut câteva ture bunicele, şi două transformări importante s-au produs: aia mai mică – picioarele, inima şi plămânii, care par să fie în formă anul acesta. Şi fără ele nu merge, pur şi simplu. Şi transformarea aia majoră: experienţa a adus mai multă linişte şi încredere, voinţa s-a călit, toleranţa la durere a crescut, capacitatea de mobilizare de asemenea. Toate sunt în mare parte rodul curselor de anduranţă din ultima vreme, dar o contribuţie foarte consistentă au avut-o experienţele din şcoala de supravieţuire a lui Flo. Mai ales căţăratul pe pereţi (aşa de începător cum sunt) şi mersul la altitudine au pus ditamai cărămizile la bază.

Toate s-au legat, la fel şi la Lucică, până la punctul în care să ne stabilim un obiectiv ca „Făgăraşul în două zile” nu a mai părut o utopie şi nici o nebunie sortită din prima eşecului. Nu pot să spun că mintea face totul, dar există o limită dincolo de care, fără o concentrare clară pe obiectiv, fără un discurs pozitiv în care să crezi cu adevărat, e imposibil să reuşeşti. Mintea lucrează aducând la suprafaţă resurse nebănuite, schimbând felul de a gândi lucrurile şi perspectivele.

florin glinta dupa traversarea custurii saratii

Pe de altă parte, lumea, abordarea şi echipamentul de mers pe munte se schimbă: acum 2-3 ani, dacă aş fi văzut pe cineva pe creasta Făgăraşilor în altceva decât bocanci, mai ales in „adidaşi” cum am fost noi (de fapt pantofi de trekking foarte profi şi valoroşi) aş fi râs de el şi l-aş fi sfătuit foarte doct să se încalţe cu ceva potrivit muntelui. Iarăşi, fără sac de dormit, fără rucsac mare şi mâncare suficientă, mi-era imposibil, până de curând, să imaginez parcurgerea crestei celor mai mari munţi din ţară. Acum am mers pe principiul uşor şi rapid, tratând parcurgerea crestei ca pe o probă de maraton mai lungă: pantofi de trail running, rucsăcel mic, schimburi de haine minime, dar protecţie de vânt, soare şi ploaie la purtător, mâncare extrem de puţină, geluri şi prafuri energizante, apă din belşug în schimb, beţe de trekking, medicamente de bază, folie de supravieţuire şi un mic izopren (chiar şi în condiţiile unei prognoze aproape perfecte, nu puteam fi atât de tembeli încât să plecăm în mijlocul unor munţi imenşi ca întindere fără să avem o varianta de scăpare în caz de nasolire a vremii).

În rest, multă-multă determinare, încredere în noi înşine, adrenalină cât încape, produsă de competiţia nevăzută cu cei care reuşiseră deja, dar si de plăcerea pură a parcurgerii unui traseu extraordinar; apoi disponibilitate, deja călită şi probată, de a îndura disconfort şi durere, „prietenii” nedespărţiţi ai alergătorului de cursă lungă.

Făgăraşii mi s-au părut încă şi mai frumoşi din mersul rapid în care i-am văzut, mai ales că nu parcursesem jumătate din creastă, pe ideea că era partea „neinteresantă”. A fost o vreme când, auzind la alţii că îşi propun să parcurgă asemenea masiv în 2-3 zile, mi se părea o blasfemie şi o supraevaluare mândră a forţelor. Nu mai văd aşa lucrurile, dar pentru asta am parcurs câteva etape. Deşi pare uşor din ce scriu, vreau musai să o spun cu litere bolduite:

- dacă nu ai mai fost în Făgăraş, fă-ţi timp şi mergi în ritm liniştit, petrece multe zile, simte-i spiritul, înţelege-i măreţia, nu dispreţui şi nu subestima. Echipează-te bine, ia bocanci şi fii pregătit şi de vreme rea. Timpul îţi va da răgaz să guşi pe îndelete frumuseţea unui munte unic

- dacă ştii bine Făgăraşul şi ai mai fost pe acolo, poţi să te gândeşti la o tură in viteza, bine planificată, cu obiective echilibrate, în care abandonul şi retragerea să fie mereu o opţiune sănătoasă la cap. În aceste condiţii îţi poţi permite să călătoreşti „uşor”, dar în nici un caz cu echipament de proastă calitate, pentru că totul are un preţ acolo, şi dacă tai dintr-o parte, vei pune în cealaltă, cu siguranţă

- nu te lua după scriituri ca aceasta: să parcurgi creasta integral în două zile e un lucru mult mai greu decât să scrii despre asta: se ajunge aici cu antrenament fizic şi mental, cu experienţă şi planificare atentă

- poate cel mai important: nu încerca acest lucru de unul singur, pentru că pericolele sunt infinit mai multe iar greutatea creşte exponenţial. Echipa de 2 e cea mai rapidă, cea de 3, probabil, cea mai sigură. În doi te mobilizezi, conduci pe rând ritmul, spui o glumă, tolerezi altfel durerea şi te temi mai puţin de orice, inclusiv de singurătate. Fără Lucică nu aş fi reuşit, şi nici nu îi vedeam sensul unei astfel de încercări, mai ales că el a fost iniţiatorul ideii. Strângerea de mână de pe final, pe Vârful Comisul, a fost ceva unic, nepreţuit, greu de înţeles altfel…

Uh, în final, ce pot zice: am „făcut” creasta Făgăraşilor în mai puţin de două zile şi am fost încântat, m-am simţit „adevărat”şi deosebit, dar toate acestea numai după ce m-am simţit epuizat, stors, obosit şi mizerabil (Lucică ar adăuga şi un „neputincios”, şi au fost momente când l-am înţeles perfect).

Salomon Speed Cross 2 GTX dupa traversarea Fagarasului

Într-un episod următor voi pune povestea, cu date şi informaţii ce pot fi utile celor care vor vrea să repete isprava, sau pur şi simplu vor să călătorească in Masivul Făgăraş (dar şi cu isprăvi mai altfel, haioase, pentru că aşa suntem noi).

4 Comments

  1. Stiam ca daca vremea e buna vom reusi, urmeaza Maraton Piatra Craiului 2011, succes Cutezatorule!

  2. Sunteti extraordinari, felicitari!

  3. Hey, multumim! N-am straduit asa, pentru palmares, e in afara oricarui concurs, am luptat doar cu noi insine si cu “inaintasii” care au fost numai unu’ si unu.
    Nu e rau deloc si ce faceti voi; v-a muscat microbul, gata, nu mai scapati…:))
    La mai mare si sa va tina picioarele fara dureri

  4. urmatorul obiectiv.. simplu.. 24 ore.. succes!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>