Grossglockner, Everestul meu de până acum: în loc de introducere

Anul acesta am mai împlinit un anişor si am sărbătorit treaba asta cum nu se poate mai special: am urcat pe cel mai înalt vârf din Austria, pe Grossglockner, unul dintre cei mai înalţi din toţi Alpii (3798 m). Fiindcă totul a fost atât de al naibii de special pentru mine, voi face o relatare mai amplă, pe mai multe episoade. Astăzi, hai să întâlnim personajele principale.

Grossglocnker: un munte ce poate părea uşor şi „scund” pentru alpiniştii profesionişti (ei sunt singurii care ar avea dreptul să spună asta, dar eu ştiu că sunt prea înţelepţi să dispreţuiască orice fel de munte). Totuşi, forma sa obraznică, de piramidă, a şi ucis de-a lungul timpului, uneori nume relativ celebre, ca Pallavicini, care a „botezat” prin nefericitul eveniment unul dintre versanţii muntelui negru.

Austria: prima ţară cu adevărat civilizată în care calc (mda, nu e ceva cu care sa mă laud, da’ asta e…). Frumoasă, curată, un exemplu de civilizaţie în comparaţie cu Romanika: drumuri impecabile, culminând cu Hochalpenstrasse, varianta mult îmbunătăţită de Transfăgărăşan; un drum judeţean al lor, de calitate superioară autostrăzilor noastre, construit în numai 5 ani cu utilaje primitive faţă de ce există azi, şi căţărat până la nivelul Vârfului Omu din Bucegi.

Flo Adventure, având ca inimă, braţe şi picioare pe Flo, de la Florin Pop Vancea. Este ceva-ul care mi-a adus multe lucruri noi, deosebit de frumoase, şi prieteni noi, şi a făcut posibil să realizez această „expediţie” absolut specială pentru mine. Flo mi s-a părut un tip deosebit, care are o grămadă de lucruri de povestit din experienţa lui, şi, cu toate acestea, se ţine destul de modest. Deşi rareori îi laud pe alţii, am despre el multe lucruri bune de zis: face un tip aparte de şcoală, în care îmbină tehnica alpină şi pregătirea mentală deopotrivă. E un vorbitor foarte simplu dar foarte motivaţional, care merge la inima lucrurilor şi a oamenilor, fără să fi absolvit cursuri de retorică. Iţi place să îl ai prin preajmă, pentru că înveţi al naibii de multe de la el; şi îţi place să îl ai aproape când caţeri şi teama pare că se strecoară în suflet: e un profesionist care dă încredere (cine a fost pe aceeaşi coardă cu el ştie despre ce vorbesc).

Echipa: o adunătură ciudată şi interesantă la început, care am devenit un grup destul de sudat; evident e loc de mai bine. Băieţii şi fetele au fost bestiali, nu am mai suferit şi nu am mai râs atâta într-un grup de pe vremea primelor drumuri mai serioase din Făgăraş. Vă dau acum o pregustare scurtă.

Detalii, evident in episoadele următoare. Ne-a fost tare greu şi frumos să ajungem să facem această poză.

[singlepic id=120 w=320 h=240 float=none]

5 Comments

  1. Da, a fost intr-adevar de o mini-expeditie de exceptie, intr-un loc bine cuvantat de Dumnezeu si cu oameni absolut minunati…Iti doresc ca “Everestul” tau sa creasca an de an ca altitudine…:)

  2. Amin dragutzo, mai ales ca ai o contributie serioasa la businessu’ asta.
    La mai mare si tie

  3. Doamne ajuta sa avem parte de cat mai multe varfuri de acest gen in “gasca” aceasta nebuna.

  4. sa dus draq si farmecul v-fului ala … daca au ajuns acolo maimutoi ca tine!!! :((((

  5. D’aia muntii ar trebui protejati; sa fiu ultimu’ maimutoi de pe acolo. Tu n’ai ce sa calci in Alpi, atunci s-ar alege prafu’

Trackbacks/Pingbacks

  1. Grossglockner – Everestul meu de până acum: în loc de introducere | Revista Bursa Mondena - [...] amplă, pe mai multe episoade. Astăzi, hai să întâlnim personajele principale. Grossglocnker: Citeste articolul integral aici: Grossglockner – Everestul …

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>