Life After Work!! Şi oamenii mari se joacă, nu-i aşa?!

„….şi aleargăăă, … şi…extraordinar cum pierde balonuuuul…, pentru căăăăă… se culcă pe jooossss…. Şi se tăvăleşte prin zăpadăăă, şi nu îi mai pasă de joooc…”. Să nu credeţi că era Ilie Dobre în vreuna dintre tiradele sale celebre. Nici vorbăăăăă…! Am auzit comentariul înfocat în drumul meu spre casă prin Herăstrău: îi aparţinea unei bunicuţe haioase care a apărut pe după un pâlc de brăduţi împreună cu un ştrengar de băiat; mingea era o bucată pătrată de gheaţă, iar nepotul fusese deposedat abil de „mătuşică”, pentru că, în stilul clasic copilăresc, îşi pierduse interesul şi se trântise pe un morman de zăpadă, rămânând fix cu ochişorii spre cerul foarte plin de stele. După momentul de fascinaţie al lui, a urmat momentul meu de fascinaţie, pentru că piticul a chiuit: „uiteeeeeee….lucuriiiiiici!”. A fost suficient cât să îmi facă seara, şi să îmi amintească de seara dinainte, când, ei bine, am fost ajutat (nu a fost prea greu) să mai dau un pic în mintea copiilor.

Am fost invitat special la o degustare de „viaţă după muncă”, etapa pilot a unei iniţiative bestiale. E vorba de Life After Work, rodul muncii unor oameni tineri, drăguţi, creativi şi mai nonconformişti, care ţin musai să înveţe România că poate fi şi Pozitivă, şi că se poate trăi frumos şi după ce o corporaţie sau un business îţi papă energiile 9-10 ore pe zi. Am găsit un minunat prilej să întâlnesc oameni noi, să rup cu monotonia serviciu – acasă – serviciu – facebook, care pe mine unul mă omoară îndeosebi în timpul iernii, când nu pot să evadez în munţi aşa de uşor cum aş vrea. Am văzut oameni deştepţi peste media „naţională”, pun pariu pe oricât, ochiu’ nu mă înşeală; şi, mai ales, oameni deschişi să experimenteze divers, să încerce, să se joace.

Am descoperit că oamenii mari nu au aceleaşi jocuri aşa cum au copiii (sau aşa cum aveau copiii pe vremea mea). Erau organizate mai multe ateliere: unul de origami (unde nu mă văd rezistând decât doar pentru a admira vreo frumoasă cum modelează chestiile alea); altul de creare a unor forme năzdrăvane din baloane – căţei, fluturi, săbii, flori, toate modelate de mâna măiastră a unui artist foarte drăguţ şi atent şi, evident, meşter mare; alt atelier era cu teatru de improvizaţie, interesant, provocator şi foarte interactiv. Am jucat twister, o chestie care te poate pune în cele mai năstruşnice şi intime îmbrăţişări cu partenerii de joacă; am fost păcălit de tot felul de mici jucărele smart, mai mult sau mai puţin exotice, din genul acelor trucuri mici dar cu efect grozav, care te fac să te gândeşti la magie sau la un spil pe care nu reuşeşti să îl prinzi. Repet, toate au fost o pregustare a unui proiect ambiţios care va include şi lucruri ceva mai serioase, precum ateliere de fotografie sau hair styling, ori o foarte incitantă aventură urbană – urban adventure prin locuri mai puţin cunoscute ale Bucureştiului, deşi aflate mai tot timpul sub nasul nostru.

Jocul e o activitate fundamental umană, care pune bazele personalităţii, în primii ani, pe urmă continuă să furnizeze numai lucruri bune, tone de energie şi emoţii pozitive. E extrem de reconfortant să poţi să te joci, pentru că te ajută să îţi reîmprospătezi mintea, să te cureţi de mizeria cotidiană. Oamenii mari… de fapt, mai bine vorbesc doar în numele meu… deci am simţit că venind după atâta amar de vreme în care nu m-am jucat decât pe calculator, am nevoie de o perioadă de reînvăţare, să îmi recâştig starea de spirit de joacă, pentru a mă simţi în largul meu. Am simţit două obstacole în calea copilului din mine: mintea spălată de deadline-uri, proiecte, evaluări, critical success factors etc., şi corpul de adult care, înainte de a vedea într-o femeie frumoasă o fetiţă numai bună de partener de joacă, vede o … femeie frumoasă. Ideea e că adultul uzat prin societatea modernă nu mai poate recâştiga niciodată complet ingenuitatea copilului, capacitatea sa de a se mira sincer şi de a comuta rapid între atâtea şi atâtea surse de plăcere pură, nevinovată. Dar, speranţă există, plăcerea jocului trebuie să mişte încă în noi, şi să nu o lăsăm să moară, pentru că riscăm să devenim nişte roboţi sociali, chiar dacă inteligenţi, însă foarte incompleţi fără dimensiunea creativă a noastră. Şi atunci când, în şi din joacă, reuşim să facem lucruri, să învăţăm chestii noi şi să cunoaştem oameni frumoşi, astea reprezintă adevărate experienţe de viaţă, simple dar suculente.

Ştiţi ceva? Nu rataţi chestiile astea, dacă credeţi că mai puteţi da în mintea copiilor; o să reîmprospăteze garantat adultul din voi, şi o să îi lungească zilele!!

1 Comment

  1. Mă tot mir când găseşti tu timp să scrii chestiile astea drăguţe şi reconfortante…

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>