O mila, va rog! E gratis? Dati-mi 10!

O mila, va rog! E gratis? Dati-mi 10!

Cand Radu si Luci mi-au spus de ultima gaselnita in materie de curse pe care noi, cei din grupul Sport La Orice Varsta, vrem sa le organizam, am zis… bah baieti, sunteti siguri? O singura mila? Pai lumea se bate pe la ultra… si acum noi…

Pe urma mi-am amintit brusc de euforia intrecerilor cand eram copil si adolescent, cand bagam gonetaaaaa.. si la final ma invadau tone de endofrine, apoi de bucatile de lansate si fartlek date la antrenament de barbosul plin de idei, cand era greu si frumos ca la balamuc, in acelasi timp… si am zis… Da frate, va fi misto!

Impartit din nou intre organizare si alergare, am primit galant si generos posibilitatea sa le fac pe amandoua, asa ca… multumesc echipa!

Si iata-ma in dimineata cursei pornind cu noaptea in cap spre locul faptei, infofolit ca de iarna, cu ochii pe ceatza care se destrama plina de speranta si promisiuni pentru un soare vesel si incalzitor.

46107006_2193382437650948_3264995737116606464_n

Dupa ce ne-am suflat in pumni vreo doua ore si ne-au inghetat picioarele pe asfaltul rece, soarele a inceput sa apara peste pomii de pe Kiseleff, iar ziua a inceput sa fie… cum altfel, bestiala, mai ales ca prin zona au inceput sa misune prieteni si figuri cunoscute, in special dintre voluntarii din Brasov si din Motru, de parca urma sa organizam ceva pe munte. Mai lipseau baietii din Valea Jiului; poate data viitoare.

Buuun, si m-am echipat de alergat, dezbracandu-ma tot mai mult, ptr ca la fiecare sfert de ora, mai adaugam un grad prin termometre.

Si ma agatz de Dragos, apoi ni se alatura Marian, si mergem in alergare usoara spre locul de start, vorbind tot felul de dracarii:

-          Ca nu e marcaj deloc, ca ce cursa e asta, fara niciun semn prin copaci, ca daca ne ratacim… ce facem pe urma

-          Ca poate ar fi trebuit sa facem o intelegere cu casele de pe Kiseleff sa ne lase sa facem pipi la ei in curte, pe baza de numar de concurs… si altele asemenea, sa ne incalzim

Marian e ambitios si ne provoaca la cateva lansate; sunt bune la casa omului, e bine sa pornesti astfel de curse destul de montat si activat, altfel te trezesti abia pe linia de finish.

Ii vedem pe baietii mari, de la elita plus tinereii, si … cam asa se aleagra. E nivelul de la care fuga devine spectaculoasa, are sens si iti da adrenalina chiar si de pe margine. Altfel, privit din afara, un 4 pe mie e absolut banal, iar 5 pe mie e de-a dreptul plictisitor (da daaaa… va dati seama ce nedreptate ni se face cand fugim? Cand bagi cu 4 pe mie ti se pare ca zbori; de pe margine,… cascaturi si lehamite. Asta e viata!)

Mela apare de sub cogeamitea gluga si stratul de haine, isi face poze cu artistii (saru’manaaa)!

 45844656_254398078578060_7093970733746880512_n  46086803_2301995683205071_6975105933282115584_n

 

Nu ii dam niciun autograf si ne bagam la standuri, pe linia de start, unde contiunua glumele nesarate iar Gabi (aka un alt organizator principal ) ne mai prelungeste un pic suspansul, ca sa fie totul pragatit impecabil. Ma orientez fix pe linia din mijlocul bulevardului, sa nu ma ratacesc, cum spuneam! Abia ne mai tinem in fraie caii putere. Care ii are!! :)

3…2 … 1… GOOO!!! Daca am fi fost pe macadam, mi-ar fi sarit pietricele in dinti. Cei din prima linie pleaca de parca aveau sa ne dea bani noua, astora ce veneam dupa ei. Bai nene, ma suge vidul creat in urma lor, imi vine sa strig baaaaaa… mai incet ca e o milaaaaa, dar trag cu ochiu la ceas si am 2.45 pace, iar la viteza asta eu nu am cum sa strig, tot corpul e ocupat cu a aspira oxigen. Evident, ma uit un pic sa vad daca nu cumva au sarit dreacu niste caini la noi, de alearga aia din fata ca disperatii… apoi ma uit in fata si vad cum Marian baga carbuni si se face tot mai mic, asa ca, bag o injuratura in barba si ma iau dupa ei in urmatoarea milisecunda, sa nu raman de caruta.

Restul… e can can. Dupa primii 200 m imi aduc aminte sa respir. Inca am fo 3.05 pe mie, si realizez rapid ca daca o duc tot asa, la primul semafor trebuie sa cer schimbare, asa incat incep sa ma reglez din mers, in timp ce calcaiele imi sfaraie, si o ceatza subtirica mi se pune pe creier si pe ochi.

46055920_2199790463626735_892224669141172224_n

45977060_446233465904387_5331479428650237952_n

Dupa alte 300 m incep sa vad, ptr. ca… oxigen. Il recunosc pe Sorin Ion in fata mea, la vreo 10 m!!! Si imi zic… incredibil frate, unde o duce cutia cu bere, ca in buzunare nu se vede. E fabulos, si alearga aparent linistit, fara sa salte prea mult genunchii. Ma razvratesc, imi dau seama ca am ajuns la ritm de coazierea, la acel plictisitor (de pe margine)… 4 pe mie, asa ca incep din nou sa o calc usor, de data asta mult mai incontrol. Imi ia vreo 100 de m sa il depasesc, cred, si imi vad de drum in viteza cu care pot, cu un ochi pe Marian, care deja e binisor in fata, si cu altul la urmatoarea victima; ai dracului baaaah, trag toti cu dintii, cu disperare, ii vad cum strang din buze si din b**ci, si fiecare cm castigat fata de cineva din fata e platit scump; mai trec de doi si imi dau seama ca pana la urmatorul grup e o distanta de la pamant la luna, cam aici e, trebuie sa conserv pozitia!

46035852_261391111191686_1226140736974487552_o

Trecem in goana prin dreptul locului de premiere, si de aici incepe o coborare mai accentuata, asa ca ii dau la valeeeee, si mi se pare ca pot sa ii ajung pe cei din fata. Dar… nu doar eu ii dau la vale. Din spate se aude un tropait teribil si o respiratie suieratoare trece pe langa mine incredibil de rapid. Nu stiu cine era, dar era sa ma dau jos sa verific daca m-am oprit. Bai nene mah… de unde mah?

Si gata, vine ultima bucata. Aud incurajari, cred ca recunosc vocea lui Radu, apoi cred ca il vad pe Cornel, cu pozatul (sorry guys, trebuie sa reconstitui bucata asta din fotografii si din spusele martorilor). Incerc sa schitez o alta accelerare, si imi dau seama ca dau in gol. Creierul e tampit si ii arde de glume: poate of fi limitat electronic… imi zic, si dau sa rad, dar se termina intr-un screamat: e suferinta frate, inima bubuie in timpane, plamanii suiera, picioarele tzipa si ele, dar vad ca se apropie poarta izbavitoare, cu Skechers, si sunt gata sa imi declansez parasuta de franare; doar ca … finalul e mai incolo cu vreo 30 de m. Prea tarziu, ridicasem picioru de pe gaz (oricum eram pe gol), asa incat ma mai depasesc 2… cred, si imi vine sa dau cu ei de pamant, dar… asta e!

FINISH! Primele 2 minute aproape nu mi le amintesc. Ah.. Iulia imi da medalie, cred, si zice ceva, eu cred ca zic ceva… un val de caldura ma inunda, si picioarele imi tremura. Frateeee… o singura mila te rupeeeee, daca iti pui mintea cu nebunii. Ma uit la timp si sunt bucuros in sinea mea, e mult mai bun decat ce credeam ca mai pot. Bag ceva de pe masa bogata (Auchan, corect?) si incerc sa imi aduc online creierul rational. Luci ma felicita cu toata gura lui de oltean inimos, si ma lauda de parca as fi fost Usain!

E gata! Si a fost bestial! Dupa cateva minute in care imi recapat respiratia, oboseala dispare oarecum. Nu sunt terminat ca dupa maratoane, insa imediat dupa finish am fost zob.

Cursa de mila e ceva ce trebuie sa incerci ca sa gusti inca putin din frumusetea alergarii! Ai ratat-o acum? Nu-i nimic, mai facem! Dar e musai sa te antrenezi… sau macar sa te uiti pe pozele din copilarie, cand alergai de rupeai tenisii made in china; si sa faci la fel, pentru inca o mila! Hai ca poti!

Unde e restu, pana la 10 mile? Pai e in timpul si dupa cursa, cand ma fatzai de colo colo, de la start la finish si la premiere, si apoi pun osul la treaba cu baietii sa face locul curat cum a fost, sa luam tot, steaguri, bannere, garduri, mese, TOT.

O Echipa minune, cum alta nu e! Obosit si rupt in gura, ajunga casa cu zambet larg si inca plin de endorfine. Din mila!

46092885_2322953987991182_3199347823422210048_n

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>