Reiau cu …o poveste de iarnă si doi nebuni: VF. Omu pe zăpadă, fără colţari şi piolet!

Nu am mai scris de multa vreme. Nu are rost să intru in detalii de ce. Chestii grele… şi nici acum nu scriu cu inima uşoară sau pentru ca am ceva extraordinar să spun; o fac ca pe un exerciţiu de (re)intrare in normalitate, ca si cum începi sa iţi antrenezi muşchii unui braţ mult timp paralizat, cu mişcări uşoare, mirat ca mai poţi sa mişti.

Lucrurile întâmplate în ultima vreme m-au reîntors cu inima spre munte: vreau să câştig cât de mult pot din lunile de iarnă, şi să văd ce e acolo sus şi când natura e atât de potrivnică, adică pe zăpadă. Nu pentru ca vreau adernalină (am avut din belşug în ultimele două luni, dar din aia rea) şi nici pentru că m-am dilit şi aş vrea să mor p’acolo, pe sus. Pur si simplu, pentru că muntele iarna este deosebit de frumos; si evident, de periculos  şi dificil. De aceea m-am gândit sa îmi iau colţari si piolet. Iar gândurile mi-au fugit înapoi la un 1-2 noiembrie 2008 deosebit de spectaculos, când, împreuna cu Luci, prietenul meu oltean la fel de tembel ca şi mine, am decis să mergem la Omu, deşi ninsese.

Traseul e destul de simplu în condiţii normale: dacă vii cu maşina, o laşi la Gura Diham, şi de acolo o iei la pas spre Poiana Izvoarelor, Pichetul Roşu, Take Ionescu şi Mălăieşti. Un traseu super cunoscut, chiar şi de mulţi „pantofari” (care continuă să se rişte pe el, fără echipament şi un minim de pregătire, deşi are porţiuni oarecum dificile, mai ales pe vreme rea). La Mălăieşti, de câţiva ani, te aşteaptă o nouă cabana, reconstruită pe ruinele celei vechi de un salvamontist inimos, Ion. Prin grija lui şi a altor câţiva, cred că Mălăieştiul este de departe cea mai primitoare cabana din Bucegi; nu mai pun la socoteală frumuseţea locului, absolut nepământeană, foarte asemănătoare cu maiestuozitatea Făgăraşilor.

vf-omu-1-nov-2008-020 vf-omu-1-nov-2008-015 vf-omu-1-nov-2008-041

De acolo până pe Omu mai sunt doar câţiva paşi, grei, ce-i drept, dar numai 2-3 ore, în condiţii normale. La acel 1 Noiembrie, zăpada era acolo deja de câteva zile bune; un fenomen tare ciudat: noaptea bătea un vânt destul de cald, foarte agresiv totuşi, inclusiv cu zăpada, pe care fie a topit-o, fie a nivelat-o şi a făcut-o un adevărat derdeluş dur (amănunt deloc de neglijat, aveam să aflăm a doua zi, pe drum).

La plecarea din Bucureşti, deşi nemărturisit şi neplanificat, am avut dramul de minte, amândoi, să luam bocanci de iarnă; treaba a fost absolut salvatoare, de fapt, fără ei, nu am fi mers mai departe de Mălăieşti. Deci, dacă vreţi pe munte, când e zăpadă, fără bocanci de iarnă lăsaţi-o moartă din prima: se poate muri rapid şi sigur. Însă, ca să fiţi oameni întregi la minte, puneţi peste bocanci, colţarii de ture de iarnă, altfel vă riscaţi nasol de tot. Ideal e să aveţi şi un piolet, pe care e bine să ştiţi să îl folosiţi fără să cădeţi în el să vă tăiaţi. Noi nu am avut nici una, nici alta, doar o bucată de cordelină (mai mult un factor psihologic, dar, totuşi, mai mult decât nimic).

Am urcat cu mare dificultate pe Hornul Mare. E singurul loc pe unde se poate urca pe Omu, din acea direcţie, când e zăpadă. Traseul de Vară, lăsaţi-l pentru vara, chiar daca un Ion (salvamontist deci, nu ca voi) vă spune că „se poate şi pe ăla de vară, binişor. Cu atenţie”; nu se poate!!. Voi aveţi şanse foarte mari să muriţi acolo, pentru că nu sunteţi salvamontişti. Decent este să vă evaluaţi singuri puterile şi, mai decent, când vedeţi că e groasă treaba, să vă întoarceţi din drum, nu e nici o ruşine.

A fost cea mai grea şi periculoasă urcare, pe un traseu cvasi banal. Am săpat sute de trepte cu călcâiul in zăpada întărită, şi am strâns din popo de nu mai trecea nici acul. O singura concluzie s-a impus sus: nu puteam să ne întoarcem tot pe acolo. Dar… mai întâi, răsplata efortului: sus, la ieşirea din Hornul Mare, un soare superb, un senin incredibil, si doar noi doi plus o pisică pe tot Vf. Omu (da, da, locul acela absolut plin de lume vara…).  Senzaţia e colosală, face toţi banii; cei care s-au săturat de sutele de manelişti, de gălăgie şi nesimţire, ar trebui să se antreneze şi să îşi cumpere scule pentru ture in extrasezoane, altfel nu se mai poate…

vf-omu-1-nov-2008-040 vf-omu-1-nov-2008-044 vf-omu-1-nov-2008-067 vf-omu-1-nov-2008-060
vf-omu-1-nov-2008-124 vf-omu-1-nov-2008-102

Coborârea a fost.. deh…ceva mai grea decât urcarea. Am avut de ales intre mai multe variante proaste: pe Brâna Caprelor, ar fi fost curata sinucidere, am văzut asta mai târziu, când am schimbat unghiul de evaluare, şi am văzut că surpriza nasoală era undeva mai jos, cât să te taie la lingurică de la atâta efort irosit…pe Horn înapoi, decisesem ca NU. La sugestia lu’ Ion, dar cu acordul părţilor, am abordat coborârea pe culmea Tigăneşti; acolo am avut un moment de mare cumpănă, la o trecere scurta dar foarte expusă, pe o buză de gheaţă. Am luat în calcul inclusiv varianta să mergem în Bran, dar nici într-acolo nu se vedea prea uşoară treaba. Trecerea aia, deşi scurtă (vreo 20 – 25 m) ne-a ridicat inima în gât şi adrenalina la maxim; după ce am reuşit-o, s-a lăsat cu chiote, iar la cabană am lins un vin în cinstea noastră. Ne simţeam foarte buni, şi foarte tâmpiţi, în acelaşi timp.

Lucrurile ar fi fost extrem de uşoare dacă am fi avut colţari, deci recomandăm cu cea mai mare căldură să vă luaţi scule adecvate, dacă vreţi să vedeţi lucrurile frumoase din anotimpul cu frig şi gheaţă.

…evident, orice întoarcere de pe munte e însoţită de bucurii si ceva dezamăgiri, sau lucruri care arată, să zicem, diferit faţă de cum arătau acolo sus; bucurii: pădurea superbă de toamnă târzie; dezamăgiri: atitudinea şi atmosfera de la Cabana Diham, ceaiul ca din cârpe stoarse etc., total diferite, în rău, faţă de ospitalitatea, lucrurile de calitate şi aerul de munte adevărat de la Mălăieşti.

vf-omu-1-nov-2008-194 vf-omu-1-nov-2008-222

Dar, important e să rămâi în suflet cu lucrurile frumoase, restul.. nici nu merită să le mai bagi în seamă!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Buşteni – mi-e dor de primăvara din Bucegi… | Florin Glinta - [...] se abate spre Căminul Alpin, de unde intră în pădure pentru a se avânta pe traseele lungi spre Vârful …

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>