Retezat Trail Race, cursa: de atâta frumuseţe, am uitat să şi alerg!

Retezat Trail Race, cursa: de atâta frumuseţe, am uitat să şi alerg!

Startul se dă pe o vreme superbă, cu o ameninţare clară de căldură, care chiar avea să se şi întâmple: soarele a ars cu putere toată ziua, însă s-a îndurat de alergătorii de pe creastă, ascunzându-i când şi când faţa pe după câte un nor rătăcit în peisaj.

La start, lume puţină faţă de ceea ce eram obişnuit la cursele „mari” de profil; totuşi, din cei 98 de oameni aliniaţi, mulţi sunt alergători puternici, aşa că presiunea e mare de la început: e o cursă în care îmi dau şanse serioase să ocup unul din locurile codaşe, însă nu îmi pasă prea tare – sunt acolo pentru a-l ajuta echipa lui Lucică cum pot, la organizare, şi pentru a parcurge un traseu nou pentru mine, care îmi crease aşteptări mari!

Curg urările de baftă şi încurajările în toate direcţiile: e genul de atmosferă extraordinară, plină de energie războinică şi de muşchi încordaţi, însă cu un deplin fair play şi foarte mult bun simţ.`

pe grila de start la retezat trail race

Se dă startul, cu un ritm nebunesc, de parcă ar fi fost vorba de o cursa de 400 m. Rândurile sunt subţiri, se vede imediat dacă rămâi în urmă, aşa că trag tare, storcându-mi toată energia şi resursele de orgoliu pentru a ţine pasul cu plutonul. Nu pot să nu înjur printre dinţi, cu admiraţie totuşi, când mă depășește câte o fată, cu o lejeritate de parcă ar merge pe role.

După bucata lunguţă de „plat” relativ, în care am scos limba de la ritmul drăcesc, începe urcuşul, brusc, dur, pe un şleau abrupt, interminabil. Inima bubuie in timpane ca la balamuc, reuşesc cu greu să depăşesc 2-3 persoane, dar cred că sunt depăşit de 15. Nasol, greu, cu scâşnet de dinţi: am plecat iarăşi neîncălzit şi, până îmi revin din pumni, trece o bucată bună de drum.

Pe poteca din pădure dau de un concurent aşezat, lovit de durerea crampelor; deşi sunt în plină coloana urcătoare, ies din rând şi îi dau omului nişte Bengay, pentru că ştiu al naibii de bine ce înseamnă să te doară şi să nu ai cu ce :). Nu l-am mai văzut pe om, cred că nu a terminat.

După primul punct de realimentare plec tare, mă mir şi eu de unde îmi vin resursele; în sfârşit, ieşim într-o poieniţă frumoasă ca în paradis, cu un contrast minunat între verdele crud şi galbenul florilor de iunie.

iesirea in poienita la retezat trail race

Plutonul s-a răzleţit zdravăn, şi iarăşi mă gândesc cu ciudă şi admiraţie: cum dracu or reuşi ăia din faţă să câştige jumătăţi de oră pe doar câţiva kilometri de urcuş? Sunt pur şi simplu buni, nu te poţi pune cu ei, sunt din altă lume, iar mie, pământeanului, nu îmi rămâne decât să mă bucur mai cu nesaţ de peisaj şi să mă concentrez la potecă: din ce în ce mai expusă, linia şerpuitoare dansează pe pietre şi pe muchii, printre jnepeni care te prin de picioare ca nişte degete uriaşe, dacă nu eşti atent; uneori iese fix pe creasta matematică, aşa că alerg ţinându-mi echilibrul.

momaie retezat, cu peleaga si papusa pe fundal spre varful piule, retezat trail race drum de cerasta accidentat la retezat trail race

Pe un mic ţanc, un alt concurent freacă energic gamba şi zâmbeşte strâmb de durere: cârcei! Scot iarăşi Bengayul, de data asta mă mişc mai repede şi nu pierd mult timp, însă suficient ca să mă depăşească o fată, aşa că mă năpustesc în urmărirea ei, ţopăind pe pietre ca un apucat.

Pe vârful Piule schimb câteva vorbe cu doi voluntari din Vulcan, sorbind cu lăcomie din frumuseţea peisajului. Deşi la doar circa 2000 de m, mă simt ca pe acoperişul României, iar Retezatul oferă cu multă largheţe vederi de iți taie respirația.

florin glinta pe varful piule, retezat trail race vedere de pe varful piule, retezat trail race

Urmează una dintre cele mai dificile traversări, pe care însă mă simt ca în elementul meu: ocolesc coarda fixă pusă de Salvamont, ca mijloc de protecţie, şi cobor val vârtej spre şaua Scorota, de deasupra cabanei Buta. Mă simt în mega formă, şi efectiv picioarele îmi scapără la vale. De-abia pe aici reuşesc să prind din urmă fata care mă depăşise, şi ajung puţin înaintea ei la punctul de realimentare de la cabană. Căldura, alţi doritori de Bengay şi bunătăţile de pe masă mă fac să zăbovesc nepermis de mult, şi mai ales, să bag în mine ca nehalitul grămezi de felii de gref, banane, sponsere şi alte alea, aşa că iese un amestec exploziv.

punct de alimentare cabana buta, retezat trail race

Plec la drum deja cu maţul începând să protesteze pe înfundate, cu diafragma ridicată în gât, şi cu capacitatea de respirație redusă cu cel puţin o treime. Durerea sufletului, pentru că urmează un urcuş făcut să taie gazul, parcă: Custura. E lung, e interminabil, e abrupt, iar soarele începe să bată nemilos. Merg mai mult singur, foarte rar ajung din urmă câte un grupuleţ, şi mă bucur, dar şi sunt ajuns de alţii, şi mă oftic, deja nu foarte convins însă. Frumuseţea peisajului îmi taie respiraţia, şi scuza vine la fix: ia să nu mă mai omor cu firea şi să mă bucur de ce văd (oricum nu aş fi putut mult mai repede, nici dacă Lucică ar fi dat premii în aur). Custura pare la capătul pământului, dar uite Peleagă, uite şi o sclipire mica din Bucura, iată şi Păpuşa obraznică, cu silueta înţepată, parcă ridicată de un excavator. Un coleg de suferinţă îşi bagă picioarele şi se aşează comod, pe spate, în faţa unei căldări uriaşe străjuite de vârfuri de peste 2500.

 saua dinainte de varful custura, peleaga si papusa pe fundal peleaga si papusa, retezat  varful custura, departe, sus

E o nebunie de frumuseţe, însă drăcuşorul competitiv din mine nu a murit de tot, aşa că îmi readun puterile şi o iau iarăşi la trap în sus. Este pur şi simplu greu, vorbesc singur, mă îndemn, mă automotivez, trag cu ochiul la grupul de 3 fete care vin extraordinar de repede din urmă, iar asta mă scoate din minţi: nu o să mă las să mă depăşească.

În sfârşit, vârful: am ajuns la vreo 2 ore de Viorel Palici, primul câştigător al premiului King of Custura. Până aici sunt doar un pic peste jumătatea cursei…dar a trecut ce e mai greu. Peisajul este absolut sălbatic, pentru că, în sfârşit, am vizibilitate spre versanţii de nord: prăpastii adânci, pereţi parcă tăiaţi ci rindeaua, prăbuşiri imense şi un lac de o culoare ireală. E Retezatul pur şi simplu, cuvintele sunt de prisos.

peleaga si papusa vazute de pe varful custura, retezat florin glinta, la check point pe varful custura, retezat trail race vedere spre versantul nordic de pe varful custura, retezat

Încep coborârea, arunc o ultima privire spre culmile semeţe si mă las să mă scurg la vale,  amintindu-mi că, de fapt, cel mai greu e în jos.

retezatul mic

Şi e greu al naibii, pentru că e abrupt, iar genunchii, muşchii şi încheieturile protestează în gura mare. Când nu sunt pietre instabile, e iarbă parşivă, care ascunde gropi sau alte pietre mişcătoare, o adevărată nebunie.  Prind din urmă mai mulţi concurenţi, printre care şi un tânăr subţirel (mai jos cineva crede că e „al meu”, foarte haios…), care se strâmbă de durere la fiecare pas; e Catalin, nepotul lui Luci Clinciu, şi îi admir hotărârea şi curajul, însoţindu-l până la ultimul check point, unde o ajungem din urmă pe Geta, care iarăşi mă uimeşte prin câteva mişcări de încălzire, încât mă temeam să nu se rupă în două.

De aici îl las pe Catalin şi o rup la o fugă mai sănătoasă, până ajung umăr la umăr cu frumuşica alergătoare, care bombăne şi înjură beneficiile statului în Bucureşti (numai câteva luni o cam scoseseră din formă!… eu ce să mai zic, ştiu bine ce poate face mizeria din acest oraş nesănătos).

Decid să nu merg mai repede decât ea, pentru că nu mai aveam de câştigat nimic, aşa că ultimii kilometri trec mai plăcut, trăgând de noi cu greu pe drumul prăfuit, sub căldura din ce în ce mai insistentă. Terminăm umăr la umăr, si beneficiez de capitalul de imagine al Getei – săru’manaaaa. Primesc si premiul, o guriţă dulce (…uhm…de la Silvia, sa fim bine intelesi :)), si zău dacă regret ca nu sunt pe locurile mai fruntaşe.

finish cu Geta la retezat trail race Geta, gratioasa la retezat trail race Silvia ma pupa la finish retezat trail race

Ziua se termina cu o festivitate de premiere bogata tare in premii, tombole, tocana de miel si vin de la Vânju Mare. A fost frumos, a fost excelent chiar, pentru prima ediţie, si sunt absolut sigur ca lucrurile vor sta mult mai bine anul următor.

8 Comments

  1. Vlahuta esti, zau!

  2. Multumesc Gabriel! a fost mai mult o plimbare rapida, cu gura cascata dupa peisaje!!

  3. he he … m-ai pierdut ca esti tu in forma!! saru’mana de poze, m-ai facut o celebritate, trebuie sa-ti dau o bere pe ele!! Si bravo pentru cursa, esti tare mare!
    p.s: ti-am citit demult jurnalul, jos cu palaria!

  4. Felicitari pentru felul cum ai descris totul, si e bine ca ai vazut asemenea privelisti

  5. antitalentule nu stiu dupa ce te bagi la curse de genul asta, esti pasta…… te faci de ris.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>