…si am reusit sa dorm la Bucura

Se cam duse concediul, pot sa spun cu mana pe inima, dupa ce petrecui mult printre olteni si in preajma Retezatului.  Deci incep sa consum din resursele de amintiri… si vi le spun si voua.

Acum 6-7 ani, dupa ce am avut rabdarea sa indur 3 zile continue de ploaie, intr-un cort, pe platou la cabana Pietrele, barometrul a saltat cu o liniuta si s-a produs minunea: am vazut langa (de fapt de-a dreptul sub) ce munte frumos si maiestuos dormisem oarecum nestiutor. Ne-am grabit sa urcam, si ne-am bucurat sufletul cu superbele vai glaciare, apa curata si imbelsugata ca nicaieri altundeva, si varfurile semete.Insa am ramas cu adevarat mut cand am urcat in saua Bucurei, si am privit in “partea cealalta”, spre lacul imens, de circa 8 hectare parca, si multimea de corturi zgribulite printre ceturile de la 2000 de m. Mi-am propus atunci, cu invidie, sa ajung intr-o zi sa dorm si eu acolo.  Am mai avut o tentativa, 2 ani mai tarziu, insa am dormit tot la baza…

Ei bine, am reusit in concediul care tocmai se duse. O singura noapte, dar buna, inceputa absolut minunat, cu un apus de basm, multe corturi, palinca cu bere, stele imense, Calea Lactee mai aproape ca niciodata, si o luna cam repede inghitita de un nor grabit sa ne strice cheful. Dimineata m-a trezit o rapaiala usoara pe cort, una dintre cele mai dulci muzici de somn. Ploaia a parut sa treaca si am indraznit spre Peleaga, pe care l-am cucerit, mai mult pe ceata si pe semne evidente de amenintare, ignorate cu buna stiinta. Si ne-a tras-o… scurt dar aspru, cu grindina fix pe varful de 2509 m, de am fugit mancand pamantul.

Retezatul mi s-a aratat din nou pretentios si fitzos, aspru, destul de greu de cucerit, si nu din cauza dificultatilor tehnice. N’a fost sa fie, pur si simplu. Insa i-o iert din nou, ca si unei femei, pentru frumusetea lui rupta din alta lume. M-am hranit cu acest frumos si printre picaturi, ceata, nori sau grindina. Evident ca am ramas iarasi nesatul, cu promisiunea ca voi reveni, uitandu-ma cu jind inapoi in timp ce imi storceam in maini caciula, sosetele, bocancii. Ma voi intoarce, si atunci sigur voi “face” si Papusha cea obraznica. Nici nu am apucat sa vad varful vecin, cladit parca de un bulodozer urias. Si toate astea pe cand “restul lumii” se chinuia lenesa intr-o caldura dulceaga…

O singura alinare aveam in timp ce ma indepartam…urma ceva soare, un foc in soba, troznind a brad, bere racita in rau si tuica pentru noptile racoroase de la Campusel, si o companie extrem de selecta. Dar despre asta, in episodul urmator…

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>