The Pacific, un serial incredibil despre ceva inimaginabil!!

Am reuşit să îmi fac o seară foarte încărcată emoţional. E un complex de împrejurări. Decisiv e Hans Zimmer care sună absolut dumnezeiesc din soundtrack-ul de la Pacific. Am văzut ultimul episod, cu o lacrimă furişată în colţul ochilor. De la emoţia creată genial de autori, dar şi de la emoţia despărţirii de personaje. E o senzaţie asemănătoare trăită ca atunci când, mai adolescent fiind, am sfârşit ultima carte de Sven Hassel. Se pare că sunt impresionabil, printre altele, pe tema războiului; mi-am dat seama şi de ce anume din ea: de ideea simplă că oamenii ăia au luptat, majoritatea covârşitoare a timpului, să îşi apere camaradul de lângă şi să îşi salveze viaţa unul altuia. Mult mai simplu şi mult mai generos uman decât „idealurile” false din spatele scenei.

Pacific a fost, este, un serial excelent, cu un sunet absolut copleşitor, mai ales ca muzică. Muzica asta, plus vântul tembel care bate de 3 zile în Bucureşti, îmi creează o stare de zen şi de filozofare (sunt şi foarte obosit, poate că d’aia se adună toate).

Dacă punem la socoteală (cam) aceeaşi echipă de producţie din Band of Brothers, Steven Spielberg şi Tom Hanks, reţeta e garantată. De la Saving Private Ryan, filmele de război au fost cu totul altfel: din ce în ce mai realiste, din ce în ce mai înnebunitoare.

Iar intervenţiile cu acei moşneguţi, faţă de care îţi scoţi pălăria, mut, veterani de război, te fac pur şi simplu să ai o incursiune parcă reală în acele locuri şi vremuri omeneşte aparent insuportabile. Mă întrebam şi eu, poate diferit de cum se întreba Eugene Sledge, unul dintre cele trei personaje principale: cum şi de ce scapă cei care scapă de acolo? Pur şi simplu avem privilegiul să stăm de vorbă cu nişte cazuri statistice de limită? Poate că da, sau poate că e şi un amestec de noroc plus abilitatea încrâncenată de a supravieţui…

Cât de rău este / a fost războiul? Cred că numai efortul acesta în stil pur american, de atenţie bolnavă dar extrem de profesionistă către detaliu, ne poate face să înţelegem. Aveţi aici un scurt documentar despre cum s-a făcut serialul. Documentarul însuşi e un model în sine, un exemplu de cum să faci totul ca la carte, în stil ştiinţific, dar generând şi emoţie.

Şi acum…?

E aceeaşi tentaţie de a mă întreba, ca şi soldaţii lăsaţi la vatră: şi acum ce mă fac, că s-a terminat serialul…. Păi cred că o să văd şi eu, în sfârşit, Band of Brothers, aşa cum am văzut Pacific. Sar’naaa pentru cine m-a convins, se ştie…

Hmmm, şi o să scriu un post pe blog…

1 Comment

  1. da, subscriu

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>