Incerc sa ma numesc juma’ de blogger

Posted by Florin Glinta in D'ale mele | 1 comment

E vremea multumirilor, ca la Oscaruri!

Acest blog s-a nascut prin extraordinara amabilitate a doi “grasi”.

Grasul 1: Andrei Flavius. Fost coleg la Gameloft, foarte talentat, ochi de artist la fotografii, impreuna cu Cannon-ul lui, si facut site-uri. Bun de avut la casa omului daca vrei sa te promovezi pe net

Grasul 2: Manu sau Emanuel. Unul dintre cei putini care compun “compania mea selecta”.  Rabdare infinita cu incetineala mintii mele. Primul om de la care am auzit si pe urma invatat despre ideea de a iti construi un brand personal pe net. Primul care m’a invatat chestii de genul widget, plugin, personal branding, ad sense sau google analytics. Si ca net-ul poate fi, ca orice pe lumea asta de la bomba atomica incoace, un instrument cu care poti sa creezi sau sa distrugi…imagini de persoane indeosebi.  Pe Manu pot sa il numesc vizionar intr-unul din grupurile in care ma invart eu. Evident, la fel de bine i se potriveste si apelativul de gurmand: papa tot, de la sandvich cu snitel pana la poale’n brau si pancakes cu sirop de artar.

Puteti sa numiti pe Grasu 1 tata si pe Grasu 2 nashu’ acestui blog. Eu doar scriu la el. Daca va place sau nu, eu sunt vinovatul.  Si de acum chiar promit mai multa frecventa.. si constanta. Ne revedem.. si cu poze.

P.S. Daca, din intamplare intalniti pe vreunul dintre cei doi, va rog pentru binele vostru, nu ii spuneti “Grasule”. E un privilegiu restrans. Oricum amandoi pot prezenta lejer moda din colectia lui Botezatu. Sa nu ziceti ca nu v’am spus…

Campusel…mon amour

Posted by Florin Glinta in Loisiruri, Munti | 2 comments

Campusel e un loc frumos, pe care Lucica (prietenul meu oltean si unul dintre cei putini care formeaza “compania mea selecta”) mi l-a descris in termeni gen e ca in paradis,  frumos rau mah etc etc. Pe vremea lu’ impuscatu’, daca mergeai in zona miniera Lupeni, la Campu’ lu’ Neag se termina asfaltul si incepea un drum forestier care te scotea cu chiu cu vai la Baia de Arama. Trebuia sa ai ori Aro, ori Dacia, altfel o dateai dracu’ de masina. Era un drum numai dus, intorsu’ era pe jos. Basescu si-a pus ambitia intr-un an (electoral sau nu, nu mai conteaza) si a vrut sa aduca lumina in zona minerilor: asa a inceput “drumu’ lu Basescu”; minunea a tinut cam 45 de km, care arata absolut impecabil, un drum de o calitate cum nu cred ca mai exista altul in tara acum. Haios este ca asfaltul se termina intr-o mica rampa alaturi de un indicator cu “sfarsitul tuturor restrictiilor”; adica baga mare, poate decolezi (imediat reincepe drumul forestier). Cine isi va asuma vreodata continuarea drumului, va trebui sa aiba bani, ambitie,  si o firma serioasa in spate. Se apropie de utopie in Romanika noastra de astazi.

Ei bine, cabana Campusel, o casa de vanatoare mai rasarita decat o simpla cabana montana, e chiar inainte de terminarea asfaltului. Locul e “de vis” (Lucica): in fata e Piatra Iorgovanului (2000 m), prima inaltime mare din Retezat cum vii dinspre sud. In spate e Oslea (vreo 1980 m), cel mai mare din muntii Vulcan. La picioare serpuieste Jiul de Vest, acolo un paraias zburdalnic care raceste berea turistilor si ii spala pe cei curajosi. Peste tot o padure superba in care, din pacate, muscatura civilizatiei se lateste tot mai mult. Noroc ca mai sunt unii care mai si planteaza puieti.

Un loc de basm, cu o frumusete pura in extrasezon, si usor patata atunci cand gloata de turisti da buzna cu manele (doar unii, sa fim realisti) si gunoi. Am ezitat sa scriu despre acest loc, de teama ca reclama i-ar putea dauna. Va rog, daca mergeti, mergeti cu cort (casa de vanatoare primeste mai degraba oaspeti vanatori), cu saci de gunoi dupa voi, fara galagie, luati-va gunoiul inapoi si respectati padurea. In rest, frumusetea e la liber. Ah…nu e semnal…pe nimic. Primul telefon se poate da cam la 15 km distanta. Nici urcatul pe munte nu e o solutie sigura…

Despre cum se traieste, se bea , se mananca si se urca pe munte la Campusel, data viitoare. Sper sa invat sa incarc si poze…