Nootka Bucureşti: sunt dator cu scuze faţă de Cezar

Posted by Florin Glinta in D'ale mele, Munti, Noi vs. ei | 2 comments

Am scris cândva un articolaş destul de veninos despre magazinul de echipament montan Nootka din Bucureşti, de fapt, mai exact, despre o vizită a mea acolo în care nu mi-a plăcut deloc felul în care am interacţionat cu cel care vindea. Să zicem că am fost într-un fel îndreptăţit să fiu supărat pe felul în care s-au derulat lucrurile, însă consider că m-am cam grăbit să scriu şi nu am făcut o chestie prea deşteaptă, cu atât mai puţin drăguţă, scriind acel articol, mai ales că s-a indexat binişor. De aceea, cred că îi sunt dator nişte scuze lui Cezar, omul despre care e vorba în articolul meu. Deci dragă Cezar, te rog să îmi ierţi avântul un pic cam exagerat (însă nu uita să-ţi îmbunătăţeşti permanent abilităţile de vânzare ).

Să mă explic un pic: la ceva timp după ce am scris, Cezar m-a găsit pe Facebook şi mi-a explicat de ce mi-a apărut atât de încruntat şi aparent lipsit de chef să facă vreo vânzare în acea zi. Nu era una dintre cele mai bune zile ale lui; sunt convins că au mai fost şi altele, şi mie mi se întâmplă. E interesant că am ajuns să ne simpatizăm, iar zilele trecute am fost din nou pe la magazin să îi strâng mâna live. E un tip mult mai cald şi prietenos când vrea, e exact genul de om pe care îl poţi întâlni pe munte, şi îţi va face plăcere să îl cunoşti. Acum aşteptăm momentul potrivit în orarul fiecăruia să ne întânim la un pahar de vorbă.

Pot fi o grămadă de motive pentru care vânzătorul Cezar nu se ridică (sau nu a făcut-o atunci) la înălţimea omului care pare să fie. Cu siguranţă că fiecare avem zile proaste şi zile bune. O singură zi nu ne defineşte în totalitate, deşi, teoretic, relaţia profesională, mai ales în vânzări, nu ar trebui să fie influenţată de pasa proastă în care ne aflăm la un moment dat, însă asta se poate întâmpla numai maşinilor, oamenii sunt supuşi emoţiilor. La fel am fost şi eu când m-am apucat să scriu, şi nu cred că aveam dreptul să fiu atât de acid.

Sper că vom avea ocazia să ne împrietenim şi mai bine, la acel pahar de vorbă, eu cu Cezar. Şi alţii au spus că au avut o interacţiune bună cu el – vedeţi aici. Iar Nootka nu e deloc un magazin rău, dacă reuşeşti să ajungi la el (are o locaţie destul de neinspirat aleasă, deşi foarte central). E singurul de până acum în care am văzut La Sportiva Nuptse, şi arată bestial, însă şi preţul m-a făcut să îmi cadă plombele. Şi multe altele, tot cu influenţă nasoală asupra plombelor mele. Pare să fie un pic mai scump, însă are şi unele lucruri diferite de alte magazine de profil din zona centrală. Iar Cezar, dacă îl prindeţi într-o zi bună, vă poate da cu adevărat explicaţii interesante.

Incerc sa ma numesc juma’ de blogger

Posted by Florin Glinta in D'ale mele | 1 comment

E vremea multumirilor, ca la Oscaruri!

Acest blog s-a nascut prin extraordinara amabilitate a doi “grasi”.

Grasul 1: Andrei Flavius. Fost coleg la Gameloft, foarte talentat, ochi de artist la fotografii, impreuna cu Cannon-ul lui, si facut site-uri. Bun de avut la casa omului daca vrei sa te promovezi pe net

Grasul 2: Manu sau Emanuel. Unul dintre cei putini care compun “compania mea selecta”.  Rabdare infinita cu incetineala mintii mele. Primul om de la care am auzit si pe urma invatat despre ideea de a iti construi un brand personal pe net. Primul care m’a invatat chestii de genul widget, plugin, personal branding, ad sense sau google analytics. Si ca net-ul poate fi, ca orice pe lumea asta de la bomba atomica incoace, un instrument cu care poti sa creezi sau sa distrugi…imagini de persoane indeosebi.  Pe Manu pot sa il numesc vizionar intr-unul din grupurile in care ma invart eu. Evident, la fel de bine i se potriveste si apelativul de gurmand: papa tot, de la sandvich cu snitel pana la poale’n brau si pancakes cu sirop de artar.

Puteti sa numiti pe Grasu 1 tata si pe Grasu 2 nashu’ acestui blog. Eu doar scriu la el. Daca va place sau nu, eu sunt vinovatul.  Si de acum chiar promit mai multa frecventa.. si constanta. Ne revedem.. si cu poze.

P.S. Daca, din intamplare intalniti pe vreunul dintre cei doi, va rog pentru binele vostru, nu ii spuneti “Grasule”. E un privilegiu restrans. Oricum amandoi pot prezenta lejer moda din colectia lui Botezatu. Sa nu ziceti ca nu v’am spus…

…Si am deschis ochii mari spre lume…

Posted by Florin Glinta in D'ale mele, Human Capital, Noi vs. ei | 0 comments

Este greu sa treaca o saptamana (sunt tentat sa zic o zi) in care sa nu primesc confirmari dure, amare, ca Oamenii, asa cum ii credeam eu ca trebuie sa fie, sunt o specie pe cale de disparitie.
Inca lupt cu ideea ca nu suntem lupi pentru semenii nostri, insa, daca ma uit la ce fac unii indivizi (o sa ii numesc asa pe cei care anatomic si genetic sunt din specie, insa caracterial sunt undeva dedesupt), lupul imi pare un animalut decent care macar maraie si musca “pe fata”.

Daca vorba veche zice sa faci ce spune popa, nu ce face el, in lumea de business si corporatista aceasta s-ar transpune in “sa faci ce spune consilierul, si nu ce face el”. Ma amuza foarte tare un scenariu de genul: un consilier de cariera devine un coach pentru un executive si incepe sa il povatuiasca despre ce si cum sa faca: sa iti cresti talentele, sa promovezi valoarea, sa nu uiti cat de mult conteaza sa ai caracter etc etc etc. Blah, blah, blah, lucrurile sunt excelente, il asculti si te cucereste, dar nu trebuie sa uiti ca in ceea ce spune exista un procent, mai mare sau mai mic, de vanzare de servicii.

Treaba incepe sa fie cu adevarat amuzanta cand auzi din piata cum coach-ul tau este, la randul lui, un manager penibil de slab, care nu este capabil sa gestioneze situatiile cele mai simple, se comporta absolut aberant cu subordonatii sai si pare sa nu puna in practica nimic din ceea ce ii invata pe altii cu un aer doct si de om care “le stie din practica frate”.

Ce te faci domnule Executive? ce te faci domnule client? Mai ai nevoie de un astfel de coach? Te scarbesti? te intorci la vechea credinta ca “tot eu sunt psihologu lor bah”? poti face oricare dintre toate cele de mai sus. Mai bine iti gasesti un alt coach bun, corect… un Om, pentru care bunul simt nu este o demagogie care sa vanda business ci este chiar un mod de a fi.

Si ar fi decent sa mai faci ceva… sa spui pietei despre fostul tau coach…sa incerci sa elimini un impostor, daca iti pasa. Sa oferi sansa altor Oameni, profesionisti, cu Talent, sa primeasca spatiu “de emisie” pe piata.

Ei da, tot mai cred in existenta unor Oameni valorosi, a unor tineri talentati. Ei merita descoperiti, crescuti, protejati de coruptie; sunt un capital special, si cine investeste in asa ceva, cu siguranta va avea mult de castigat. De ceva vreme ma preocupa subiectul, si nu ca hobby. Lucrez (am avut sansa, sa zicem) la o initiativa unica pa piata noastra: se cheama Talent Gate si se uita cu jind dincolo de ocean, incercand sa reia demersul serios si timpuriu care se face acolo.

As vrea sa cred ca voi reusi sa fac, impreuna cu echipa, oricare va fi ea, ceva care sa fie viabil, sa fie asa cum zice si cum face popa, sau coach-ul, sau consilierul de cariera. Aici, din pacate, situatia nu e sub un singur control…

Ma intereseaza si alte opinii despre subiect. As fi incantat sa intre cineva pe www.talentgate.ro si sa isi spuna parerea. Si as fi incantat sa gazduiesc aici un loc de intalnire a
Oamenilor Talentati, oricat de putini, ar fi mai mult decat nimic. Si as mai vrea sa fie aici un fel de loc de demascare a imposturii, a falsei valori, a falsei consilieri facute din spatele unui obraz patat si a unei inimi fatarnice.

Haideti sa incercam…voi reveni

P.S. NU e cea mai grozava zi de inceput un blog, sau.. poate ca e. Azi am “pierdut” un coleg drag. Ii doresc un drum pe care sa isi confirme adevarata valoare. Cat despre mine, Noroc ca voi continua sa pastrez legatura cu un Om deosebit. Doar n’o sa ne faca ei pe noi…